Singura chestie care mă enervează iarna

Am să trec cu vederea că rezerva națională de văicărit este pe sfârșite și mai putem să ne plângem de milă doar câteva zile. Mai ales că azi am văzut un copil pe stradă, cred că era stricat. Deși era zăpada mare și temperaturile sub 0 grade, copilul încă nu explodase așa cum am citit pe internet că se întâmplă cu mini-oamenii dacă îi scoți afară și-i trimiți la școală să învețe Eminescu și Moromeții.

Dar se circulă dificil pe trotuar, pe un singur fir și exact pe firul ăsta întâlnești oamenii ăia tâmpiți din care nu a fost extirpată gena de țăran prost. Ăia care se opresc în mijlocul drumului să vorbească, să dea explicații altora și să se uite aiurea pe pereți. În condiții meteo mai bune poți să-i ocolești pe ăștia, îmbrâncindu-i doar lejer în timp ce le arunci printre dinți un „zda mă-tii de vacă, te-o fătat mă-ta pe uliță”. Acum însă e mult mai complicat, dacă împingi unul de-ăsta cade cu fața în zăpadă și nu se mai ridică de-acolo și e pericol să moară, că stă cu gura deschisă tot timpul.

E nasol că a nins mult, o să fie un an bun pentru agricultură și, după cum știm, când se fac culturile dau toți țăranii în sărăcie, pentru că țăranul român falimentează când se face porumbul și nu are unde să-l țină și cade prețul și-i putrezește în hambar și când nu se face porumbul, că nu are ce să vândă. Fără o ocupație în agricultură, în anul ăsta bun, mi-e teamă că mulți țărani vor veni la oraș, să stea în mijlocul trotuarului și să discute despre cât e de nasol că ninge în ianuarie.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

6 thoughts on “Singura chestie care mă enervează iarna

  1. Beni G.

    Mai sunt și ăia care vin din contrasens și nu știu de regula nescrisă: sacrificăm fiecare câte un picior și îl punem simultan în zăpada pufoasă ca să încăpem concomitent pe cărare.

    Reply
  2. Joint

    Deci pot spune ca e periculos sa-ti citesc articolele acum cand sunt proaspat operat la coloana,rasul in hohote nu face bine :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *