Sfântul ortodox pentru lăsat de fumat

Ca și catolicii, ortodocșii au câte un sfânt pentru fiecare problemă. Am scris de sfântul care se te ajută să faci mici găinării, dar, iată există și un sfânt care te ajută cu fumatul.

Se numește Ioan de la Kronștadt și, în ciuda numelui său, nu este din Brașov. Este rus, s-a născut în Rusia și, de-a lungul vieții sale, a fost unul din cei mai mișto îmbrăcați prelați bisericești.

No nigga tellin me 'bout pimping and swag!

No nigga tellin me ’bout pimping and swag!

Ca om însă, acest Ioan s-a confruntat cu viciul fumatului:

Prin fumat intră în om duhul cel viclean; după ce aseară am fumat tabac, vrăjmașul și-a făcut simțită prezența în mine printr-un sughiț exasperant care m-a chinuit dinainte de a începe cântarea Heruvicul și până m-am împărtășit cu Sfintele Taine. Nervii îmi erau la pământ, vocea mi se poticnea, tremuram, eram epuizat.

În cele din urmă, Sf. Ioan de la Kronstad a biruit în lupta cu iarba dracului și s-a lăsat de fumat, ceea ce nu putem spune despre Daniel (da copii, exact, patriarhul BOR fumează!). De aceea preoții recomandă rugăciunile la acest sfânt, pentru a primi putere să se lase și ei de fumat, ala cum a avut el în timpul vieții.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

0 thoughts on “Sfântul ortodox pentru lăsat de fumat

  1. Serafim

    Nu știu Daniel, dar Iustin Moisescu le trăgea bine din ce am auzit.

    De Ioan de Kronștadt se zice că la o vreme i-o dat un bou o poză cu o gagică nud. La care omul face: „Ce femeie frumoasă a creat Dumnezeu ca să fie mamă”.

    Alte patronaje de pe la catolicii: Toma d’Aquino (sfântul politicienilor), Isidor de Sevilla (sfântul internetului).

    Reply
    1. eftimie Post author

      Dacă verifici pe Google, vei vedea mai multe imagini cu el, și în multe dintre ele arată elegant de tot.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *