Scopul școlii nu este să ieși mai deștept de-acolo

De-altfel, ca român, este aproape imposibil să ieși deștept din școală. Copiii români se nasc cu macro-cefalie; fiind români au creierul mai mare decât orice altă nație. O altă particularitate specifică pruncului român este penisul extrem de gros și alungit, încă din primele zile de sarcină. Nu puține sunt mamele care au primit îngrijorătoarea veste „doamnă, copilul dumneavoastră e sănătos, dar cred că are trei picioare. Cel mai probabil este român”.

elev-la-scoala

La fel cum învățământul preuniversitar nu-ți poate mări penisul de român, acesta aflându-se deja la limitele fizicii, nu poate nici să te facă mai deștept. Am întâlnit prin prietenii mei de pe Facebook câțiva cetățeni care au dat examenele maturității anul ăsta sau anul trecut și se plângeau că „școala/liceul au reprezentat cea mai mare pierdere de timp din viața mea”. De-aia programul spațial românesc și leacul pentru cancer vor trebui să mai aștepte între 4 și 8 ani pentru că acești oameni și-au irosit viața pe băncile școlii.

Conceptul ăsta cu școala este de rahat și inutilă nu este de azi, de ieri, ci din cele mai vechi timpuri. Prima atestare documentară a conceptului în România datează din 1881 și chiar un agramat ca mine știe asta. E povestit în lucrarea autobigrafică „Amintiri din copilărie” în care eroul principal, Nică, prindea muște cu ceaslovul și considera școala un chin și-o pierdere de vreme. Printre sporturile preferate ale acestui tânăr care nu promitea multe se numărau chiulitul, nudismul și înșelătoria. Nici pe el școala nu l-a făcut mai deștept decât era deja, ba chiar am putea să-l numim înaintașul tuturor generațiilor numite „generația asta de ratați o să-mi plătească mie pensia?”.

Practic, sistemul de pensii a fost pus la punct câțiva zeci de ani mai târziu tocmai pentru a putea da greutate acestei tânguieli.

Ce te învață totuși școala, sau ce ar trebui să facă, e că există cauză și efect. Că trebuie să faci niște chestii ca să fii vag acceptat în societate. Să te prefaci că îți pasă de materie cât să iei un 7. Să înveți concepte inutile doar ca să dovedești societății că ești în stare să duci o treabă la bun sfârșit chiar dacă n-are sens. Îți reglezi mecanismele de funcționare: ce vor ăia? Să înveți câteva comentarii pe de rost cu privire la unele cărți extrem de proaste.

Ok, bine.

Să înveți cum sunt împărțile cărțile/nuvelele/poeziile alea pe categorii de timp și stil. E „mitologia românească”, unde toată lumea moare, de la ciobanul din Miorița la Baba Dochia la Tinerețe fără Bătrânețe. Marii clasici români, unde-s cărțile cu omor, crimă sângeroasă și deprimare avansată (cu excepția lui Creangă). Romanul interbelic unde-s două cărți cu omor ce ar putea să-l aducă pe autor între marii clasici, plus cărțile în care un labagiu se plânge că nu are succes la femei (Camil Petrescu, Călinescu, Mihail Sebastian). Literatura postbelică, unde nu se mai moare dar îți dorești să mori la cât de prost e scris (Iona). Nu trebuie să-ți placă, e suficient să reții câteva date și gata. Odată ce-ai terminat cu ele poți să le uiți liniștit și să ajungi la SNSPA unde să te plângi că nu-s suficiente femei puternice în literatura română.

La fel e cu toate. La mate trebuie să înveți niște algoritmi de lucru, la chimie niște formule, la fizică la fel și la sport, la sport nu dai că ai scutire de la medic din cauza penisului extrem de lung care te lovește peste genunchi când alergi și peste față când faci săritura în lungime.

Orice om, ba chiar și unele animale, pot să facă asta. Poți să înveți un cal să facă polinoame și o pisică să deosebească benzenul de kerosen, singura problemă e că pisicile sunt niște animale nesimțite și, chiar dacă știu asta, nu o vor face.

Învățând chestia asta simplă vei fi mult mai util societății. Vei ști că, dacă vrei bani, trebuie să faci ceva. Să te milogești la părinți sau să te faci IT-ist sau inginer. Dacă vrei o casă, îți vor trebui bani, așa că te întorci la lucrurile de bază.

Nu înveți chestia asta, te vei milogi la stat cu petiții toată viața ta. Petiție pentru notă mai mare la Bac, petiție pentru gratis pe autobuz, petiție pentru casă gratis, petiție pentru loc de parcare gratis și petiție pentru un laptop nou de pe care să-ți scrii petițiile.

Între timp, unul care nu se milogește, o să-ți ia și casa pe care o doreai, și mașina, și locul de parcare și gagica. Ce nu poate să-ți ia nimeni, niciodată, pentru că ești special, este penisul extrem de lung și deșteptăciunea.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

4 thoughts on “Scopul școlii nu este să ieși mai deștept de-acolo

  1. Mos Bucur

    De fapt,scopul şcolii este să te înveţe cum să înveţi.
    M-am dixtrat maxim la postul cu graficul celebru.Şi mămică care-i dădea cu:n-a fost color,patratita gri a indus în eroare…!
    Dacă cerea grafic în 3D ar fi fost epic!Că,nu-i aşa,tinerii din ziua de azi văd totul tridimensional,nu se-ncurcă ei cu neşte mâzgălituri arhaice.
    Cu ultima ta frază sunt total în dezacord.Am şi argumente:
    1.Ciomu
    2.afilierea la un partid politic

    Reply
    1. animaloo

      faza cu Ciomu nu e ca in media. Ar fi frumos daca am evita sa mai scriem despre el, macar ca e profesor bun, in continuare.
      Dar…daca te iei de pula romanului, ajungi de rasul tuturor

      Reply
  2. lacramioara bozieru

    Dupa o zi in care am plins de 3 ori citind ce se scrie despre profii ca mine care au distrus natiunea, belindu-i viitorul pina la os, am ris cu sughituri si lacrimi citindu-te. Am banuit eu mereu ca nu-i tocmai a buna cu penisul neaos, dar nu m-am gindit si ca-ti poate pocni meniscul de 3 ori cind alergi dupa masina 101.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *