A șasea pecete

Mă retrăsesem la munte să mă relaxez, să-mi clarific gândurile pentru următoarea carte și să-mi regenerez forțele. De când am intrat în hotel am simțit că este ceva în neregulă. Pe canapeaua de lângă geamul imens ce oferea o panoramă superbă asupra lacului stătea un personaj strident. Un costum galben lucios, o cravată de un verde orbitor, cizme roșii de crocodil în picioare și o pălărie maro, de fetru, cu pană de păun. Și, cu toate acestea, într-o încercare penibilă de a părea incognito, purta ochelari de soare și se prefăcea că citește.

-Vă salut domnule marchiz!, spusei cu voce tare, să fiu sigur că mă aude.

Marchizul de Carabas pufni și se mimă destul de prost neînțelegerea.

-Serios, deghizările nu sunt punctul dumneavoastră forte. Și nici subtilitatea. Cu ce ocazie m-ați urmărit până aici?
-Trebuie să vorbim.
-Enunțați o evidență.
-Este o situație extrem de periculoasă.
-Nu suficient cât să nu ne permitem această învârteală în jurul cozii!
-Egmont!, ridică vocea marchizul și aici îmi dădui seama că l-am atins. A șasea pecete a fost furată!
-O, nu!

Mă cutremurai. A șasea pecete, inelul lui Rumburak, era esențială în construcția armei ultime, Buzduganul cu 7 peceți!
-Cine a fost, tot Dragnea?!
-Tot Dragnea, confirmă grav marchizul de Carabas.

Toate speranțele mele pentru un concediu simplu la Valea cu Pești se năruiseră. Maleficul magician Dragnea lovea din nou în forțele binelui, lupta pentru obținerea Buzduganului fiind mai actuală ca oricum.

În vremuri de demult uriașii ce populau aceste meleaguri au dus un război lung și atât de îndelungat încât a fost numit chiar Ultimul Război Adevărat. Victoria a aparținut Uriașilor de Munte, strămoșii noștrii, care au făurit în culoarele sacre ale minelor de la Roșia Montană un buzdugan fermecat, cu șapte peceți. Dar strămoșii noștri nu erau doar viteji, erau și înțelepți. După ce au învins și-au dat seama că nimeni nu trebuie să dețină asemenea putere așa că au fărâmițat buzduganul și l-au împrăștiat prin lume. Zeci de veacuri aceste peceți au rămas ascunse, neștiute, până în zilele noastre. Și, de câțiva ani, aceste peceți au apărut din nou, la suprafață, tot mai des în mâinile unor vrăjitori malefici.

Iar Dragnea avea deja primele trei peceți și acum o furase și pe-a șasea, inelul lui Rumburak. Cu celelalte două peceți e chiar o poveste interesantă și poate o s-o spun și pe-aia la un moment dat. Momentan aveam de rezolvat lucruri urgente.

-Domnule marchiz, trebuie să asamblăm echipa! E momentul să ne implicăm serios!

-va urma-

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, este disponibilă la precomandă pe nemira.ro Detalii aici.

One thought on “A șasea pecete

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *