De ce nu vor românii plăcuțe bilingve sau steaguri secuiești

Simplu, pentru că ungurii sunt niște luzări.

Au fost, fără îndoială, în vremuri de demult un popor mare. Pe când era Matei Corvin rege Ungaria era o forță în Europa. Wikipedia ne spune chiar că a fost a doua țară în care s-a băgat Renaștere, după Italia. Dar asta s-a întâmplat acu’ jumătate de mileniu, acum sunt doar ciuca bătăilor. De mai bine de un secol ungurii o încasează pe unde pot, fără jenă.

Matei Corvin a fost atât de apreciat încât la finalul vieții a fost înghețat în carbonit cu tot cu cal și păstrat în centrul Clujului.


Dacă vrei să pui în România plăcuțe bilingve în engleză și română, nicio problemă, lumea e ok cu asta, poate vin turiști, ne dăm și noi civilizați. Plus că englezii și americanii încă sunt piesă, unii ne-au dat internetul iar ceilalți iPhone-ul. Alt nivel calitativ. Până și dacă vorbim de națiuni conlocuitoare, gen sașii, care-s un fel de nemți, iarăși n-are nimeni nici o treabă. E-adevărat că nemții au luat și ei bătaie în ultimele două războaie mondiale, dar a fost nevoie de jumătate de planetă să se sforțeze s-o facă. În al doilea s-au combinat americanii cu englezii cu rușii ca să-i ocupe și să-i spargă în două și, ce crezi, câțiva ani mai târziu toți băleam la Mercedesurile făcute de ei, acum la VW-urile Golf sau la „lucru nemțesc”.

Ungurii, în schimb, nu prea au ce să pună pe masa respectului. Știu, e mișto cu Kurtoșul, dar toate țările din Europa de Est au un fel de Kurtoș. Cu aia nu ieși în față. Au tot felul de chestii în plus față de noi, dar sunt chestii despre care simțim că sunt realizabile dacă ne-am aduna un pic: o capitală curată și restaurată, câteva autostrăzi. Un fleac, e suficient să se oprească țara asta din furt vreo doi ani și în rupem în două. Dar nu ne închipuim că am putea face, așa, în doi-trei ani, o mașină ca merțanul.

Ungurii erau șmecheri pe la jumătatea mileniului trecut, la fel cum era și moldovenii. Acum sunt subiect de glume, moldovenii sunt în două țări, una mai hazlie decât cealaltă. Cel puțin Republica Moldova nici nu pare țară ci o formă avansată de trolaj.

De-aia orice român sare un pic de fund în sus când aude că vor ăștia plăcuțe bilingve, autonomie, steag. „Cine mă, ratații ăia?”. De Catalunya că vrea independență nu se agită nimeni, că aia e provincie serioasă bre, au și fotbal și Sagrada Familia. Ținutul Secuiesc are mândrie și aproape nici un drum cu două benzi, că PSD-ul unguresc (UDMR) n-a făcut niciodată nimic pentru oamenii de-acolo dar le-a dat educație în limba lor și posibilitatea să-și plătească taxele la primărie în maghiară, practic să fie țepuiți în limba lor.

Și ca un ultim exemplu că nu vrem să ne asociem cu luzării ăia: e o mare șmecherie să-ți dai copilul la liceul german, intri pe-acum prin clase nu dai de vreun Hans sau Fritz pe-acolo, doar de Mihnea și Tudor. Că sași nu prea mai sunt. Dar nu vezi românii să se omoare să-și dea copilul la liceul maghiar, că pe ce că liceul e o prostie mai ajunge și să-l facă într-o limbă de luzări.

Au mai fost popoare mari pe la jumătatea mileniului trecut. Aztecii erau ditai imperiul, acum sunt niște de-ăia care cerșesc pe stradă cântând El Condor Pasa. Păi ne vezi să le dăm ăstora plăcuțe bilingve în română și aztecă? Nu, dă-i dracu. Nemții și englejii erau șmecheri și-atunci și-acum.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

24 thoughts on “De ce nu vor românii plăcuțe bilingve sau steaguri secuiești

  1. Arthur

    Adevaru-i ca dintre toate natiile care sa-i considere luzari pe unguri, fix romanii s-au trezit sa sara cu gura. Pe bune, romanii ce au facut vreodata atat de grandios ca sa ne uitam mult in jos la unguri? Ah, am “castigat” un razboi mondial doar pentru ca am intors armele (a se citi corect – tradat) si am mers de partea ursului rusofil. Pe cand ungurii s-au tinut de aliantele lor, chiar daca au fost de partea pierzatoare a istoriei. Mai si castigi, mai si pierzi, dar cuvantul e cuvant. Te rog spune-mi ultima data cand cuvantul dat a insemnat ceva pentru romani. Merci.

    Reply
    1. George Damian

      Vezi că habar n-ai despre ce vorbești? Ungaria a rămas alături de Germania nazistă doar pentru că au fost ocupați de nemți care au fost mai atenți la Horthy după șmecheria de la București. Că și Horthy se pregătea să o tulească, doar că Hitler l-a debarcat, a ocupat Ungaria și a pus un guvern marionetă.

      Reply
    2. Comisaru' Moldovan

      Ungure, calm your tits. Am trădat pentru că am fost trădați iar Ungaria fără Austria era de mult o amintire frumoasă și atât.

      Reply
  2. Cosmin

    Istoria e un criteriu irelevant pentru orice natie din lume. Nicio tara nu are o istorie de care sa poata fi mandra. Istoria e ce s-a intamplat, cu bune si cu rele. Nu exista in niciun caz istorie curata si eminamente glorioasa. Asta daca tot s-a deschis discutia despre Ungaria si Germania Nazista.

    Majoritatea romanilor au boala pe maghiari pentru ca-s niste imbecili. La fel ca ungurii ce au boala pe romani. Nu au argumente. Pur si simplu au boala ca asa cred ei ca trebuie.

    Reply
  3. Alexandra

    Are sens cumva. Noi mereu ne-am pupat cu castigatorul. Daca cumva am gresit in a alege cu cine sa tinem, ne-am prins pe parcurs si ne-am sucit. Si asta n-ar fi mare branza, daca nu ar fi inclus si a batjocori apoi pe luzari. Suntem ca in bancul ala cu iepurasul care isi ia ursul si leul de partea sa si apoi ii zeflemiseste pe ceilalti gen “cine se pune acuma cu noi, ha?”. Ba, un iepuras care sta pe langa un leu e tot iepuras.

    Reply
  4. Atti

    Eftimie nene, vezi tu, strugurii sunt un pic acrii. Dar nu doar pentru tine, ma includ si pe mine la categoria asta, ca doar aici traiesc, nu acolo.

    Da mai, ca putere militara, fix tranta. Dar totusi, ei trantesc de pamant Grippen-uri de sub zece ani, noi Mig-uri de 40-50. Si cum zicea Arthur, pierzi sau castigi, cuvantul e cuvant, chiar daca te rupe dupa aia rusul in doua.

    I-am putea dovedi la cam toate capitolele, daca ne-am aduna. Numai ca, hopa, suntem prea ocupati sa depunem motiuni de cenzura si nu prea avem timp de asa ceva. Dar am putea! Baaaaa, urla burtosul de la etaj, daca cobor la tine ce te bat. Doar ca amu n-am chef si incepe telenovela.

    Permiti un exemplu ca si turism? Ca pana la urma turismul inseamna vanzare de imagine si prezentare. Tara de 9 milioane de luzari, dar reusesc sa aiba in general cam 14 milioane de turisti pe an, conform WTO. Noi ce facem intre timp, in afara de canta Noi suntem romani? Avem un relief mult mai variat, bla bla bla, toate cele, 20 de milioane de campioni ai evolutiei si cam 3 milioane de turisti. Dar aia sunt luzarii.

    Ei au autostrazi. Da, am putea avea si noi. Dar vezi tu, nu avem. Si nici nu o sa avem decat bucatele de 30 km, daca nu le demolam intre timp 🙂 Luzarii au.

    Anul trecut m-am plimbat pe langa Debrecen intr-o padure proaspat plantata. Stii de cine? Haha, de catre detinuti. La noi taiem padurea si detinutii ii tinem la odihna. Sunt niste luzari.

    Anul acesta, m-am chinuit 4 fucking ore sa ies din tara catre vest. Ca ruta de iesire din tara e pe un drum cu o singura banda pe sens, ffing E60. Na, dar apoi am dat de autostrada si era relax. Sunt niste luzari, puteau sa fure banii aia.

    Partea faina a fost ca m-am dat trei zile intr-un parc care la un moment dat era un sat. Ca alea noastre, fix pe lunca inundabila. Fix cu povestea inundatie -> case luate -> despagubiri -> case reconstruite. S-au saturat, au mutat tot satul mai acana si au facut o ditamai rezervatie din toata zona. Win win, nu mai dam despagubiri, turisti garla. Ia zi, noi, campionii evolutiei? Cand am reusit asta? Ce luzari sunt ungurii aia.

    Ok, amu sa ajungem si la miezul problemei. Ca UDMR in stanga si dreapta. Bre, poti sa ii faci curve, poti sa ii faci ce vrei, o sa fiu de acord cu tine. Dar nu poti decat sa admiri consecventa cu care se tin de obiective. Sunt cel mai politic partid dintre toti. Pe moment, tot scandalul asta e inutil, Legea nr. 282 din noiembrie 2007 e oricum in vigoare, doar cu aplicarea e problema.

    Reply
    1. Boros

      Foarte corect comentariul tau! Si sunt multe alte capitole la care ei stau mult mai bine decat noi. La invatamant, vezi testele PISA, la dezvoltare (infrastructura, economie) sunt rapoarte de la WTO si altele. Din 9 milioane ei au vreo 5 milioane de muncitori. Noi din 18-20 de milioane tot 5 milioane avem. Sursa ii Moise Guran.

      Ungurii nu sunt luzari overall. Dar in schimb noi romanii suntem cei mai mari luzari din Europa!

      Reply
      1. Atti

        Pai din moment ce declara un neam ca sunt luzari, comparatia e evidenta – ca sunt luzari versus ce übermensch se crede el 🙂

    2. eftimie Post author

      @atti Știu toate lucrurile enumerate de tine mai sus. Dar știi că Dănuț Lupu, chiar și când era la finalul carierei a câștigat două campionate de fotbal deși nu mai alerga pe teren? Pentru că încă mai știa să facă un stop pe minge, să dea un șut calumea, de-astea.

      Eu măsuram totuși istoria în secole, nu în câțiva ani. Că, dacă mai ții minte, și Turcia era mișto acu 5 ani, acum începe să pută pe-acolo. Acu 10 ani era țâță de mâță să faci turism în Egipt, acum e D-zeu cu mila. Ungaria e în aceeași situația, a avut un start mult mai bun decât noi, fără îndoială, chiar sunt la multe capitole peste noi, de necontestat, dar acum tocmai au rămas fără suflu, din nou, cum au mai făcut-o de câteva ori în ultimele secole. Că, momentan, la ei șeful țării închide ziare și universități că are el paranoia de om cu minipenis. Așa început și Erdogan, așa începură toți.

      Reply
      1. Atti

        Gresit un pic. Orban e cam pe cale de plecare, doar ca tu, neavand acces direct la media in limba maghiara, te iei dupa ce ciupesti de pe net, traduceri la a 4-a mana. Nu ma mir ca ai o imagine deformata.

        Orban e ca un Basescu, politician combativ, de strada. Da, a fost maxima nevoie de el in plina criza economica, apoi omul a luat-o razna. Acum, este universal detestat. Da, il mai tin in viata diverse manevre gen PSD, dar omul e terminat si o stie. Doar ca se abtine de a isi etala frustrarile pe FB, cum face Base mai nou 🙂

      2. eftimie Post author

        Hai să mai așteptăm un pic. Nu e ca și cum la noi, după ce a plecat Băsescul, a fost mai bine.

  5. Ionut

    Logica celor de mai sus e de fier (tipic mioritica as spune): daca esti rupt in cur, nu e aboslut nici o problema daca te violeaza toti.
    Pentru cine nu a intels, ma refer la mentalitatea “da ce ba, ca noi oricum suntem mai luzari decat ei”, deci ar fi ok sa ne puna placuta bilingva si pe nevasta daca e nevoie.

    Reply
  6. Adrian

    Nu as spune ca maghiarii sunt niste “luzari”. Au o civilizatie avansata, comparand-o cu a noastra. Insa faza cu placutele, steagul si autonomia, nu prea e ok. Suntem in UE. Celor ce nu le place civilizatia romaneasca, limba, drapelul si legile, sunt liberi sa se duca acolo unde isi doresc, unde se simt bine sau ”ACASA”. Dar nimeni sa nu creada despre noi ca suntem “luzari” . E adevarat, maghiarii nu sunt simpli migrant, veniti de ieri de azi. Sunt aici de mai bine de un mileniu si au contribuit extraordinar de mult pentru cultura si civilizatia romanesca din Ardeal. Dar asta nu da dreptul Ungariei sa ceara Ardealul. Istoric vorbind, Ungaria ca stat, a fost candva puternic, dar doar pentru ca a ocupat cu forta teritorii ale vecinilor si doar pentru ca la un moment dat, Habsburgii I-au protejat. Visele utopice despre o Ungarie Mare, nu-si mai au sensul in acest mileniu. Cu toate astea, Ungaria trebuie respecatata atat pentru ceea ce a fost candva, dar si pentru ceea ce este acum. Politicienii tin aprinsa ura asta intre maghiari si romani. Ma indoiesc insa ca omul de rand, ar dori sa moara pentru un Viktor Orban sau un “Escu” mioritic. Asa ca, pace tuturor, e cel mai bine asa. Avem loc cu totii pe acest Pamant, bun si frumos.

    Reply
    1. Atti

      Relax omu. Asta cu “Ungaria cere Ardealul” e fumata e mult, atat in Ungaria cat si intre ungurii din Ardeal. Motivele sunt multiple si complicate, enumeram doar principalele:

      1. Nu se mai poarta bullshiturile teritoriale intre tari membre UE si NATO. Adica putem sa ne cacam pe noi in parlament si ziare, ca alea nu costa. Dar real? No way.

      2. Ungaria nu vrea Ardealul. Crede-ma, nu are ce face cu ea. E cam ca si Ro cu Moldova, bine ma, o primim apoi ce draci ne facem cu ea? Mai ales cu rusii din ea? Exact asa e si in HU. Bine ma, Ardeal. Dar cu romanii ce facem? Ne trebuie scandal? Evident ca nu. Asa ca se ramane la bullshituri demagogice, care iarasi, dau bine in ziare si nu costa bani.

      3. Ungurii ardeleni apoi chiar nu vor Ungaria. Stii de ce? Pentru ca amu se caca pe noi Bucuresti, in alta varianta s-ar caca pe noi Budapesta. Suntem mult mai deschisi catre un Ardeal mai independent de Bucuresti, decat unul care doar schimba de cine depinde. Sa isi pastreze amandoi cacatul pentru ei si sa se spele pe cap cu excrementele pe care le scot din gura. Sunt maghiar ardelean, nu vreau nici bozgor in Bucuresti, nici oláh in Budapesta.

      4. Ziceai de vise utopice. Alea sunt in mare departamentul aripii vechi a lui Jobbik – echivalentul din HU a lui Noua Dreapta. Pana si numele lor e similar. Iarasi, dau bine in ziare si cam atat.

      Drept zici, cetateanul de rand chiar nu are chef de nici un scandal. Mai grav e altceva – ambele tari se confrunta cu o problema de cetatean turmentat – nu ai cu cine vota. Pe de o parte ai MSZP (echivalent ideologic PSD), pe alta parte ai FIDESZ (echivalenta cu PNL/PD cu o tenta de PUR, megapartid deturnat practic de Orban Viktor, care a pornit ca un Basescu si a ajuns un Dragnea). Restul? Restul sunt partidulete gen USR, care desi au idei bune, nu sunt in stare sa isi gaseasca putza nici cu GPS-ul. Sa mai zic ca MSZP e mai democrat si liberal in actiuni decat FIDESZ? Si ca Jobbik, partitul teoretic extremist si-a modificat doctrina catre centru si dialog? Gulyas-ul e o biata salata pe langa cum arata spectrul politic la ei, dar uitandu-ma in parlamentul nostru, ne cam chinuim sa ii ajungem 😀

      Reply
      1. Comisaru' Moldovan

        Atât de fumată încât serviciile maghiare cumpără terenuri și clădiri la greu numai în Ardeal și cer retrocedări ilegale tot acolo. Și ce să vezi, li se dă. Pentru că oamenii își fac treaba.
        “Bine ma, Ardeal. Dar cu romanii ce facem? ” Îi maghiarizăm cum am făcut cu mulți unguri din Ardeal de părinții lor au nume românești dar copiii nu sau la fel cum erau pe teritoriul Ungariei în 1950 , 200.000 de români iar acum vreo 15.000.
        Olah e rezervat pentru români, ție nu cred să ți se adreseze cumva jignitor.

      2. Atti

        @Comisarul Moldovan: astea cu serviciile parca am mai auzit-o. Cred ca avem o obsesie cu serviciile dracului.

        Si da, nu am gresit. In sud la noi sunt bozgor, in Budapesta sunt oláh. De aia zic – decat sa primesc rahat de la capitale, mai bine fara ei.

  7. omu_negru

    Cred ca tine mai mult de orgoliu decat de faptul ca ungurii ar fi luzari. Ungurii (aia adevarati din Ungaria nu csibi barna beke istvan sau alti pseudo-unguri) sunt peste noi cam la toate capitolele si sunt convins ca ii doare fix in cur de placutele pulii.

    Reply
  8. Mosh Gerula

    Eu n-am nimic cu ungurii (astia din Romania), atita timp cit stau in padure, rod coaja de copaci de foame, voteaza cu udemereu’ si se caca pe ei cu demnitate murind de foame in limba maghiara. In definitiv sint un fel de Vaslui si Teleorman pe care ii uneste o limba si o fudulie pe care o afiseaza plini de mindrie cind defileaza imbracati ca niste clovni cu mustati calare pe cai si isi inchipuie ca sint cavaleri, husari, dragoni si alti cacati din basmele povestite de ai batrini care probabil erau rindasi la cai in vremea cind era Ungaria jmekera si cind se intorceau la ei in padure le povesteau celorlalti locuitori ca au fost cavaleri de Malta ” in oaste la Imparatu’ “. In definitiv fiecare natie se face de cacat in felul ei, romanasii cu dacii care descoperisera teoria relativitatii si teleportarea, astia cu paradele si prostia fudula, etc. Problema apare cind tu, omu’ padurii, vrei sa ma obligi pe mine, om de la oras, sa invat sa grohai in limba ta fiindca esti prea prost sau lenes ca sa inveti limba tarii in care stai si furi lemne ca sa-ti cistigi coaja de malai. Primarii, doftorii, politistii, judecatorii, toti trebuie sa invete cum sa vorbeasca ungureste ca sa stie ce vrea pula lu’ Janos cind are el treaba si merge la oras sa cumpere gaz, sare si chibrite si eventuial se duce pe la doctor, la primarie sa-si plateasca darile, sau intra in cacat si e prins cind da cu jula si n-are suficienti bani ca sa fuga la Budapeste, ca deputatul ala al lor care sta pitit p-acolo de doi ani. Mai da-va-n pula mea de jmekeri!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *