O rețetă de mici de la Mircea Dinescu

Mi-am adus aminte ieri într-o discuție în care un tip se afișa cu un sturion (aparent de crescătorie) despre o întâmplare cu Mircea Dinescu, la Cetate, când am fost acolo la festivalul de film Divam.

Locul ăla este, fără exagerare, minunat. Superb să stai la malul Dunării să lenevești ore întregi și să asculți fluviul cum curge și câte-un șlep pârâind în depărtare. Poetul are un vechi conac pe care l-a păstrat cât de cât autentic, e și vechiul port transformat într-o sală de proiecții sau de discuții, după caz, și o scenă. În fața conacului sunt câteva mese unde se servește masa pentru artiștii de toate felurile ce se aciuează acolo.

Veneam dimineața din Calafat și lâncezeam prin zonă uitându-mă la filme balcanice. Mi-era tare frică de mâncare, colegii mă avertizaseră cu privire la capacitățile culinare ale lui Dinescu, omul e un entuziast, dar cam afon în domeniu. Vasile îmi zicea că se uita cu durere în suflet la revelioanele alea televizate în care gătea Dinescu și distrugea peștii la grătar, poate pentru că intrase prea mult în vinul de petrecere, poate pentru că nu prea e ăsta domeniul lui de pricepere.

Însă mâncarea n-a fost nasoală, am aflat mai târziu că era făcută de niște bucătărese iar pentru festinul de seară, când se adunau fanii și musafirii, fusese adus un bucătar partener Selgros – sponsor al mai multor aventuri de acest gen. Într-o seară, că tot trebuia să vină în vizită și Olguța Vasilescu, pe-atunci primar al Craiovei și în campanie pentru Craiova Capitală Europeană a Culturii (hei, ce vremuri) zice Dinescu: „Băi, hai să facem niște mici, am poftă de niște mici”.

Se fac micii, oamenii se aruncă asupra lor cu pofta oamenilor care n-au mâncat mici niciodată în viață și apoi se duc, pe rând, să-l lingușească pe poet. „Extraordinari micii, Mircea, cum i-ai făcut”. M-așteptam să spună adevărul, dar Mircea se-apucă să explice „jumătate carne de ied, jumătate carne de porc, amestecată bine, trasă cu pătrunjel, un pic de boia, usturoi…” iar lingăii îl admirau cu gura plină „excepțional, ești cel mai bun Mircea”. Micii erau de Selgros.

Și-atunci l-am admirat pe maestru și i-am admirat experiența. Ar fi putut să le explice că nu-s ai lui și să plece scârbit de sfichiurile de limbi, dar a stat demn și i-a vrăjit pe față, fără să clipească. Le-a servit o poveste în timp ce, probabil, rânjea interior.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

6 thoughts on “O rețetă de mici de la Mircea Dinescu

  1. Radu

    Pun pariu ca a stors portocala si peste micii de la Selgros, al dreacu stoarce zeama de portocala si peste un rahat de caine!

    Reply
  2. Parpanghel

    mircea dinescu – acest imburghezit de iliescu, acest coclender/tiganas de slobozia!! Tipic romanesc, specific romalesc!

    Reply
  3. Atti

    @Parpanghel – chiar deloc, omul este un profesionist pur-sange. Da, cu o linie balcanica, dar totusi, profi pe felia lui.

    Gandeste-te: Dinescu si-a citit publicul, a vazut ca aia vor o poveste, le-a servit exact ce au dorit. S-a folosit de carisma de care dispune sa produca acel “suspension of disbelief” care e nevoie pentru orice carte si orice film. I-a atras in povestea lui si le-a hranit atat fizicul cat si psihicul.

    Poate sa nu iti placa de el, dar recunoasterea meritelor de aburitor nu are de-a face cu preferintele personale 🙂

    Reply
  4. Finch

    Mircea Dinescu statea cu Anthony Burdain pe terasa si mancau amandoi mici de Selgros. Si evident ca incepe discutia:
    – Ia zi mai Tony, tu cum faci micii, ce reteta ai dupa ce ai mancat prima oara in Romania cu tiganul ala de se dadea smecher?, zice Mircica…
    – Bai Mirci, reteta e aia stiuta de la voi, jumatate carne, jumatate cacat, trase cu patrunjel, usturoi si mirodenii… nu?
    – Bai Tony, bai tu esti nebun? Tu pui si carne?

    Reply
  5. Stefan

    Cand plec la pescuit si trebuie sa aleg intre ofertele de mici din comert, cei mai bun sunt mereu cei de la Selgros. Daca-i mananci cu Dinescu, clar ca nu-s altii la fel. Mancarea are alt gust atunci cand este completata de atmosfera.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *