S-ar putea ca Twin Peaks să plictisească

Zilele astea am văzut „The Leftovers”, un serial care este despre depresie, o glorioasă depresie. Pe 18 Octombrie 2% din populația lumii dispare, are loc un fel de „rapture”. Ăia rămași, cel puțin ăia bogați, dau în depresie cruntă pe faza asta. Unii nu înțeleg motivele pentru care au fost aleși cei 2% (unii erau pedofili, alții criminali), alții se bagă în diferite secte să înțeleagă. Asta pentru că, deși cu toții știm că nu există Dumnezeu, toți sperăm cumva să existe un fel de sens în viața asta, o voință, ceva. Când dispare și speranța aia, depresie frate, acum depresie la nivel mondial. Dar e și cu crime, învieri, tărâmul celălalt etc, deci e ok. Totul e plin de simboluri și conexiuni, dacă unul vede o chestie la începutul episodului, trei episoade mai încolo se explică de ce e importantă aia, cum se leagă totate. Plus momente sinistre rău, cum ar fi de exemplu când omoară o tanti cu pietre, filmat cu grijă, să se vadă fiecare piatră cum îi stâlcește fața, cum aia îi roagă pe atacatori să se oprească, dur.

Am văzut cel puțin patru seriale de mistery greu doar anul ăsta și mă gândesc cu teamă la Twin Peaks, ce va avea premiera în curând. Ăla părea fain și interesant acu’ 25 de ani, când la TV era Dallas sau Moștenirea familiei Guldembgurg. Doar anul ăsta am văzut Tabu, The OA, Dirk Gently’s Holistic Detective Agency, Stranger Things, toate bune, toate excelent filmate. Până și prostia aia de 13 Reasons Why, care e despre cum s-a sinucis o fată cu prea mult self-esteem, este filmat glorios, minunat, ai impresia că e un thriller super-greu, nu o povestioară banală. M-am uitat la 6 episoade deși nu-mi păsa deloc de subiect.

De-aia zic, nu știu ce mai poate face Twin Peaks acum să ridice ștacheta. E ca atunci când s-a încercat reînvierea X-Files, păi acum sunt alte vremuri, sunt cel puțin trei seriale cu extratereștri și încă vreo 10 cu mistere bizare. Ce era un episod oarecare acu’ 20 de ani e acum un serial cu trei sezoane. Pe bune, Westworld, de exemplu, era doar un film amărât, acum vorbim deja de două sezoane.

Am impresia că o să fie trist, dar o să uităm repede că sigur apare al doilea sezon din ceva bubuitor ce ne va ține cu sufletul la gură până luna viitoare.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

7 thoughts on “S-ar putea ca Twin Peaks să plictisească

  1. Luke

    Desi nu-mi pun mari sperante ca va fi ceva de anvergura vechiului, totusi, din ce zici tu ar trebui sa lucreze doar la stil asa ca de ce n-ar face-o? Pentru ca povestea (daca le-a mai ramas ceva si pt 2017) “filmata glorios” cu siguranta ar oferi ceva peste zecile de filme de-acum despre care si tu zici “povestioare banala”.
    PS: astept American Gods mai mult ca orice alt serial momentan

    Reply
  2. mArius

    Sa stii ca si eu am vazut cam tot cei ai spus tu mai sus, cu toate astea, am revazut Twin Peaks acum 2 ani si pot sa spun ca e la alt nivel fata de aproape tot ce e acum, nu prea suporta comparatie.
    Ca noul sezon e posibil sa fie plicticos, poate, dar sezoanele originale sunt, din punctul meu de vedere, cu mult peste OA si ce ai enumerat tu acolo, care, desi sunt filmate foarte bine, sunt la mare distanta fata de Twin Peaks.

    Reply
  3. gogu_de_la_2

    The OA? Mi-am blestemat zilele, prefer sa ma uit la “Moartea Domnului Lazarescu” in loop.

    Twin Peaks will be fine, se tin bine cele doua sezoane initiale la 25 de ani dupa. Sezonul nou nu va mai avea efectul WTF din anii ’90, nu mai are cum, dar daca pastreaza elementele lynchiene originale si nu filmeaza cu camera de telefon (ca-n Inland Empire), succesul e garantat, macar din motive de Stranger Things, nu te lupti cu nostalgia.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *