Profesorii, acești dascăli care ne cer șpagă

De fiecare dată când apare o știre dramatică despre salariile profesorilor, sunt numiți dascăli. La fel pensionarii, care când nu sunt nesimțiți (ați auzit vreodată pe unul să zică ”nu ne dați gratuități mai bine investiți să avem servicii de sănătate bune pentru toată lumea”?) sunt vârstnici.

Zilele astea circulă pe internet o analiză a Ziarului Financiar, publicația aia care glorifică escrocii gen Jordan Belfort, în care ni se arată cât de prost sunt plătiți ”dascălii”. Și că învățământul e nașpa și din cauza asta.

Ce nu se spune aproape nicăieri este altceva. Avem tot atât de mulți profesori ca în 1990 și 1,5 milioane elevi mai puțin. Dar asta e partea simplă, matematică. Partea cealaltă e că profesoratul este o formă de protecție socială pentru retardații funcționali. Adică ăia suficient de inteligenți cât să ia bacul și să facă o facultate inutilă, dar insuficient de inteligenți să se angajeze undeva. Așa că se fac profesori. Și-apoi nu mai pot fi dați afară de acolo chiar dacă nu iau examenul de titularizare. Dacă ești profesor incapabil nu vei fi dat afară din breaslă. Dacă ești paznic incapabil, da.

Așa că salariul ăla mic e cumva justificat. Hai să plângem.

domul trandafir

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

0 thoughts on “Profesorii, acești dascăli care ne cer șpagă

  1. slick

    salut,
    de acord.
    1 – dupa ce am terminat facultatea, din specializarea mea doar cine n-a reusit sa-si gaseasca job in privat a intrat in invatamant. si asta pana cand au reusit sa-si gaseasca in cele din urma job in privat. doar doi oameni au ramas, unul in facultate si a urmat calea academica, iar al doilea din placere si chiar are priza la copii.
    2 – eram in anul doi sau trei cred si cautam un job. m-am dus la inspectoratul ilfov sa ma bag suplinitor pe undeva. era o tanti acolo care citea catedrele disponibile si localitatile. si vine o tipa (parea de-a casei) si incepe sa ia din ele: matematica la bragadiru miecurea, o iau, istorie la jilava lunea, o iau, geografie la popesti-leordeni vinerea, o iau. si tot asa. tipa aia preda orice, oriunde, oricand. suplinitor, nu titular. deci nu erau bani seriosi in asta.
    mda, pana una-alta, profa aia de la scoala 10 o sa-si reia postul si o sa mai tufa la creieri inca vreo doua generatii de copchii.
    sanatate mintala la toata lumea

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *