Problema campaniilor anti-drog în România

Marţi, 5 septembrie a.c., la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) a fost lansată campania naţională media de prevenire a consumului de canabis „#POTALTFEL!”.

Oamenii de pe internet s-au hizilit arătând cum în campania oficială POT e scris cu verde pentru că în americană la marigigi se mai zice și „pot”. Eu m-am hizilit cu privire la primitivismul mesajului, în 2017 încă o mai dăm cu maricioaica e „gateway drug” arătând o înțelegere a fenomenului la nivelul unui ciorap dotat cu conștiință.

Filosofia asta cu ai tras o țigară pe nas și câteva luni mai târziu beai cocaină cu ceai sună teribil de tâmpit. Ca și cum ți-ar spune cineva să nu te joci cu puța, că prima dată îți place și crezi că e bine, apoi, dacă nu ești atent, în câțiva ani ai doi copii și trebuie să le plătești pensie alimentară. #POTALTFEL.

Comicăria e în altă parte, respectiv la cine este comunicatorul. Fără nicio legătură, o poză.

Tipul din imagine este premierul României, șeful Guvernului. A, că tot veni vorba de el, tocmai ce s-a anunțat zilele astea că nu e în stare să plătească salariile la militari, atât de capabil e ăsta. Agenția Națională Antidrog e agenție guvernamentală. Practic, e ca și cum ar veni la tine un bețiv pișat pe pantaloni, care pute a vomă și șobolani păstrați în buzunare și-ți spune să nu mai bei. Fără nicio legătură, altă poză.

Nu că tipul din imagine ar ști ceva despre droguri, el susține că e clean, dar e un exemplar tipic pentru ceea ce înseamnă statul român, comunicatorul 1 în această discuție, pentru comunicatorul 2, ăla care primește mesajul să nu se apuce de droguri. Cam așa arată un om de stat român după ani de zile în care a lucrat doar la stat. Practic, cred că statul te distruge mai mult decât cocaina.

Comunicatul anti-drog este plin de silogisme și date scoase din burtă sau din context. Înțeleg, trebuie sparți niște bani. Ce e îngrijorător e că mulți oameni nedrogați o să-l ia de bun, exact poporul care-și bagă în venă A3 și România TV va deveni brusc îngrijorat că tineretul din ziua de azi e cam fumat. Partea în care s-au suit în cârca lui și-i urlă la ureche „muncește bă, că trebuie să-mi plătești pensia”, nu le este prezentată.

Asta-mi aduce aminte de altă campanie anti-drog din vechime, aia cu Animal X, 3 Sud Est și Cristiana Răduță, de ne-am lăsat și noi atunci cu toții de droguri, că atunci eram tineri. Unul din versuri spune „poți să ai tot ce-ți dorești, toți te plac așa cum ești”. O minimă înțelegere a fenomenului ar arăta ăstora că nu ca să te placă lumea te apuci de droguri.

Te apuci de droguri ca să ți se pară plăcută lumea asta.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

6 thoughts on “Problema campaniilor anti-drog în România

  1. Dorin Ciobica

    Iar s-au amestecat Soros şi ungurii în problemele României.
    Urmăriţi spotul ăla cretin antidrog şi-o să auziţi despre unii care “ei pot kívánok”, faţă de alţii care-şi bagă direct în venă.
    Verbul “a putea”, la conjugarea canabis.

    Reply
  2. chevantonje

    Pentru ca la noi intelegerea fenomenului este “la nivelul unui ciorap dotat cu conștiință” campaniile astea te fac sa vrei sa te apuci cat mai curand de droguri, sa incepi cu cele de mare risc nu mai pare deloc atat de . . . riscant dintr-odata.

    Reply
  3. gaben

    nuj daca e adevarat, da campania aia antidog, a fost de fapt un turneu platit din bani publici ca sa recompenseze trupele mai sus mentionate pentru prestarile gratuite din camoania electorala. a psd. cica 6 milioane de dolari a costat campania. care, a fost un succes. io nu m-am mai drogat de atunci. sper ca nu sunt singurul… adica 6 mil/om…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *