Pe vremea când ne bucuram

Amicul Dobrică a găsit o filmare cu suporterii români ieșiți în stradă în 1998, când am bătut Anglia la fotbal, și mi-am adus aminte că existau niște vremuri când lumea ieșea în stradă să se bucure. La fel cum existau niște vremuri când te duceai la un film românesc să te distrezi un pic.

Când eram mic mă uitam cu plăcere la „Al patrulea gard lângă debarcader”, un film prost de dragoste între liceeni în vremurile acelea. N-a luat nici un premiu la Cannes sau Berlin, la fel cum nu au luat nici ălea cu Brigada Diverse, petnru că majoritatea erau filme de serie B. La fel și seria Mărgelatu. Faine filme, prost editate, prost sunet dar măcar aveai un fel de erou de acțiune.

Noul val al cinematografiei a adus, în sfârșit, tehnica în rând cu restul lumii. Ultimul film premiat la festivaluri este, din punct de vedere tehnic, excelent. Imagini clare, cadre școală, totul e gigea și frumos. Plus foarte multe cearcăne, aproape nici un zâmbet și multă supărare și tristețe. Cam ca țara asta, unde lumea e plină de nervi.

Acum, poate să câștige cinematografia românească două vagoane de premii europene, ca dl. Mungiu ce a reușit, la 10 ani după ce-a luat Palme d’Or-ul să facă în continuare filme românești, dar eu o să prefer să le ignor și să mă duc la filmele mele cu bătaie. Că printre astea mai pică și un 10 Cloverfield Lane, care făcut cu investiții minime și tot reușește să fie mai interesant decât ultimii 10 ani de premii, cearcăne și tristeți românești.

Într-o anchetă a Asociației Criticilor de Film, 40 de profesioniști în domeniu „aparținând tuturor generațiilor” au acceptat să răspundă la întrebarea „Care sunt cele mai bune zece lungmetraje de ficțiune românești produse din 1912 și până azi?”. Rezultatul este oribil.

A rezultat o lista de 59 de titluri, pe primele zece locuri situindu-se: Reconstituirea (1970), Padurea spinzuratilor (1965), Moartea domnului Lazarescu (2005), 4 luni, 3 saptamini si 2 zile (2007), Secvente (1982), Nunta de piatra (1973), La Moara cu noroc (1956), A fost sau n-a fost? (2006), Proba de microfon (1980), Croaziera (1981).

Cu excepția lui „A fost sau n-a fost”, care e chiar amuzant, restul sunt niște nenorociri care-ți sug viața și orice urmă de fericire din tine. Dacă inviți o gagică la Netflix and Chill pe filmele astea, o găsești dimineața cu venele tăiate. Documentarele cu Holocaustul sunt mai distractive decât filmele astea. Statul la coadă la Fisc să explici cum e cu popririle este mai mișto. Arată clar că suntem țara lui Dracula – Țepeș, vizionarea filmelor ăstora este exact ca trasul în țeapă. Un obiect ascuțit lung care-ți intră prin fund încet vreme de două ore și la final își dorești să fii mort.

În definitiv și ăia care au făcut Captain America Civil War puteau, când au prezentat Bucureștiul, să facă o frescă a societății românești, cu boschetari, comunism și, eventual, avort în plină stradă. Dar au preferat să facă un film la care se distrează lumea.

al-patrulea-gard-langa-debarcader

UPDATE: Și un rezumat video.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

6 thoughts on “Pe vremea când ne bucuram

  1. Perkele

    Amintiri din Epoca de Aur e si de Mungiu si e destul de fun. L-am vazut si cu niste straini (unguri si polonezi) si le-a placut si lor,

    Reply
    1. eftimie Post author

      Mie și „După dealuri” mi s-a părut bun. Dar nu simt nevoia să-l mai văd încă o dată.

      Reply
  2. Bananaheadfartman

    Portretul luptătorului la tinerete-cel mai mare gunoi de film făcut vreodată.Hoarde de pseudo-patrioti cretinopati care cred că e un fel de Apocalypse Now românesc.Starring Dan Bordeianu,actor de telenovele,Giani din Las Fierbinți,luptatori înfocați pentru libertate care trag cu pușca,si Mihai Bendeac în rolul securistului cel rau și zgomotos.Asta înseamnă să fii mafiot. (*Hank Schrader:I’ve seen better acting in an epyleptic whore-house*)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *