N-o să pot niciodată să scriu atât de bine

Am eu ceva ambiții scriitoricești, am și scris o carte, sunt ok, peste împiedicații ăștia care se plâng că nu cumpără lumea cărți, dar visul meu e să ajung să scriu cu adevărat meseriaș, precum Harms sau Hasek. În călătoria mea în căutarea stilului superb ajung în locuri nebănuite și văd adevărați titani ai scrisului. Abia după ce citesc cum scriu acei oameni, ce scriu acei oameni, îmi dau seama cât de insignifiant sunt. Iată câteva citate dintr-un text descoperit recent.

În cadrul Academiei Daco – Române, filiala Braşov, preşedinta prof. Georgeta Blendea Zamfir, scriitoare, nominalizată la Premiul Nobel, a organizat marţi, 16 septembrie 2014, la Terroirs Boutique du Vin Braşov, un simpozion de prezentare a operei sale.

Este un eveniment simpatic în care sunt prezentate mai multe din operele doamnei precum și părerea celor prezenți sau neprezenți.

Pe ultima copertă a cărţii „Mirobolantele iubiri – patru microromane” semnează Constantin Noica, următorul comentariu: „Aveţi condei, aveţi o frază măiastră cu un suflu de primăvară, nu vă potriviţi la valeţii culturii, ci doar la zei. Scrieţi cărţi frumoase, aşa cum puteţi.”

Această carte a fost prezentată şi în lumea virtuală, iar cititorii au comentat favorbail apariţia lucrării, comentarii din care spicuim: „Iubirea, sentimentul înălţător care mişcă planeta în mersul ei de fericire şi tendinţa spre împlinire, învolburează cele patru microromane. Fiecare dintre ele este un univers diferit cu problematica perioadei în care a fost scris cu stilul ce diferenţiază mai ales după stările sufleteşti.”

Cartea merită citită pentru că renaşte sentimentul iubirii şi crează o stare emoţională după care sufletul omului tânjeşte necontenit.

La un moment dat intră în scenă Ion Popescu Topolog, fostul dirig al lui taică-miu din liceu, de la Șaguna. Am impresia că a fost și proful de română al maică-mii, da, părinții mei au fost șaguniști, ceea ce e o chestie importantă în Brașov. Acest tip a fost director al acestui prestigios liceu, consilier local, județean, om politic etc.

Scriitorul şi criticul literar Ion Popescu Topolog a comentat: „Cartea „Orizont psihanalitic în Ion de Liviu Rebreanu” este un demers temerar al Georgetei Blendea Zamfir, deoarece s-a aplecat spre o cercetare greu de dus până la capăt. În această carte, subiectul este o derulare a operei lui Rebreanu şi demonstrează că autoarea are o bună cunoaştere a fenomentului literar, motiv pentru care îşi permite să treacă la cercetarea psihanalizei. Georgeta Blendea Zamfir pătrunde adânc în sufletul lui Liviu Rebreanu, fapt ce mă determină să vă recomand cu toată căldura această carte.”

Poate vi s-a părut că partea cu Academia Daco-Română o chestie aruncată la întâmplare. Ei bine, nu:

Dr. Geo Stroe – preşedintele Academiei Daco – Române, a afirmat: „Am propus-o pe doamna Georgeta Blendea candidată la Premiul Nobel pentru Literatură şi sunt bucuros că s-a făcut pentru prima dată acest pas prin care Braşovul are înscris un om la Premiul Nobel. Vreau să precizez că Georgeta Blendea Zamfir deţine deja titulul suprem de Honoris Causa al Academiei. Noi stimulăm creaţia, care vine din interior, cu vocaţia cu care te naşti. Vreau să mai spun că ne aflăm la Braşov, în prima capitală daco-romană şi sunt bucuros că reuşim să realizăm, aici, un act de cultură, în această cetate veche – Braşovul. Georgeta Blendea contribuie, cu simţ al măsurii, la actul de creaţie şi lansează cărţi ce rămân mărturie generaţiilor viitoare. Închei prin a spune că ne aflăm în anul 10.014, lucrăm în cheie dacică şi Dacia preistorică este Biblia noastră.

Am preluat citate consistente din acest text de teama că, fiind pe internet, există riscul să dispară. Am printat această pagină de blog și mi-am pus-o la dosarul de scrieri. Am citit acest text transpirat de ciudă, nu cred că voi putea scrie vreodată atât de bine.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

8 thoughts on “N-o să pot niciodată să scriu atât de bine

  1. ioana

    da… Topolog a fost profesor de romana, cred ca si directorul liceului intr-o perioada, plus fondatorul si directorul revistei liceului, nu imi m-ai amintesc cum se numea revista. Te felicit ca ai descoperit toate astea din orasul tau natal. E o descoperire interesanta.

    Reply
  2. Mosh Gerula

    Ca miine o sa-i vedem pe toti cacatii astia culti cu intelectualul, oameni de existenta carora stie doar fiscul si evidenta poulatiei, urlind ca vor salarii si pensii de merit platite de la buget cu care sa le fie rasplatita contributia inestimabila la progresul omenirii prin raspindirea culturii in univers.

    Reply
  3. Axonn Echysttas

    Dupa parerea mea e irelevant daca o sa poti sa scrii atat de bine ca X sau Y :). Eu nu-mi pierd energia cu astfel de intrebari sau comparatii. Admir ce e admirat, ma bucur ca pot sa scriu, ma bucur ca am prieteni de la care sa invat si care sa ma critice si ca sunt oameni carora le place ce scriu. Am timp limitat. Nu o sa investesc prea multe secunde in ganduri de genul asta. Sa nu stii ce-ti este imposibil, sa nu stii ce-ti este interzis, sa nu stii ce este tabu si sa nu stii de limite :).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *