Momentul exact în care părinților noștri li s-au năruit speranțele

Prin 1972, când formația Roșu și Negru scoate primul EP, părinții mei, și poate și ai altora, aveau cam 15-16 ani. Pe melodia asta dădeau din cap prin discotecă, probabil, sau o ascultau la chefuri. „Cadrane” sună a Chicago sau a Jetro Tull, în fine, sună a ceva cât de cât interesant.

Prin 1985, când aveau 28-29 de ani, deja aveau copii mici (pe noi) veneau obosiți de la muncă, cu sacoșele aproape goale, că era foamete în țară și dădeau drumul la radio. Iar atunci Roșu și Negru suna cam așa:

Eu zic că atunci a fost momentul când au zis, „îmi bag picioarele, nu mai are nici un rost, țara asta nu mai are nici o șansă”. Și-așa au rămas până acum, când muzica de protest e compusă de Voltaj sau Taxi, formații care nu mai au nici o calitate morală în fața publicului. Nu pentru că au cântat la șușanele PSD. Ci pentru că au participat la Eurovision.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

4 thoughts on “Momentul exact în care părinților noștri li s-au năruit speranțele

  1. Perkele

    doua cuvinte: Nancy Brandes, era cel mai meserias si inventiv de la ei, plus ca prin anii ’80 Rosu si Negru deja erau plafonati si scoteau pocarii usor accesibile sa poata trai, in timp ce la inceputul anilor ’70 era Ceausescu tanar si era mai multa libertate culturala si se putea scoate muzica mai decenta

    Reply
    1. Emil C

      Da, da’ Puterea Muzicii a fost un album bun. Toti artistii fac cite o opera-doua si de foame, vezi De Niro sau Pacino.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *