Invenția care va revoluționa felul cum stăm pe scaun

Ca fiecare dintre voi și eu îmi doresc să fiu super-bogat, și asta nu doar ca să-i văd pe comuniști cum se zvârcolesc de ciudă în editoriale de 300 de cititori. Serios, de câte ori poți să scrii că o ideologie care a eșuat de fiecare dată e de fapt bună, dar nu știm noi s-o aplicăm.
Nu, eu vreau să fiu un bogătaș mult mai bun, să fiu un om care va revoluționa lumea, ca miliardarii din cartea lui Mihălțianu. Ideea mea e să am suficienți bani cât să promovez cea mai importantă invenție după mașina de spălat: Scaunul pentru femei.

Ca orice bărbat mă uit la femei 70% din timpul în care țin ochii deschiși. Femeile nu stau pe scaun ca bărbații, ele stau într-o poziție care le va aduce, la un moment dat, laba piciorului sub cur. Femeile vor să se descalțe și să să-și maseze picioare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că stau cam toată ziua încălțate cu niște chestii urâte și bizare cărora lor li se par extrem de frumoase. Încălțările feminine sunt ultima formă de tortură umană. Poți să iei o femeie care a umblat pe tocuri o zi întreagă și să-i faci waterboarding, o să zică „Slavă Domnului că m-ați descălțat înainte”. N-am întâlnit vreo femeie să nu se plângă de picioare.

Invenția mea presupune un scaun care să fie dedicat exclusiv femeilor, un concept. Să știi că doar ele se pot sui pe el, să aibă loc unde să-și pună pantofii și să poată să stea în picioarele goale peste tot. În mod normal o femeie nu se descalță în public decât când e atât de beată încât stârnește admirația lui Băsescu. Altfel, își iau urâțeniile alea și se întâlnesc în oraș unde stau toate la o masă și, ștrangulate de picioare, se urăsc una pe alta. Câștigă cea care stă cel mai mult încălțată. Dacă vrei să câștigi o discuție cu o femeie, ceea ce oamenii de știință spun că este imposibil, trebuie s-o ții în picioare pe tocuri câteva ore.

Dar, ce fain ar fi să ieși în oraș să întrebi „aveți scaune pentru femei?” și să aibă, s-o așezi pe ea pe scaunul ăla și tu pe scaunul de bărbați, care poate fi orice, chiar și o cracă. Bărbații sunt mai simpli, pot să se așeze pe orice și pot sta încălțați zile întregi, luni, decade. Singurul motiv pentru care am cucerit și descoperit lumea ca bărbați e că nu trebuia să ne descălțăm perioade lungi de timp.

Scaunul pentru femei ar rezolva multe probleme sociale, toate femeile alea nervoase din birouri, obosite, stresate, vor fi acum mult mai relaxate știind că s-au descălțat. Am putea înțelege cu adevărat lumea lor, n-am mai fi brutali cu ele „ce-ai tu, ești la ciclu?” ar dispărea pentru că, știind acest adevăr suprem, i-am spune doar atât: „Draga mea, te văd nervoasă, descalță-te și suie-te pe scaunul ăla să discutăm”.

Uitați-vă la Angela Merkel, la fața ei și la pantofii ei. Închipuiți-vă cât o dor pe femeia aia picioarele și veți înțelege privirea ei. Femeia aia a reușit tot ce poate reuși o femeie, este lidera uneia din cele mai importante națiuni de pe pământ, unii spun că e chiar lidera Europei, leagănul și motorul civilizației. Și tot trebuie să umble dranga langa cu pantofi cu toc toată ziua, și ea are de mers, că e plin de zgubilitici pe-aici. Închipuiți-vă o lume în care nu ar mai trebui să facă asta, o lume în care ar putea merge în șlapi sau niște espadrile comode. O lume în care s-ar putea descălța la o întâlnire cu Putin sau celălalt clown.

Am putea obține pace mondială.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

One thought on “Invenția care va revoluționa felul cum stăm pe scaun

  1. donald cel mare

    După ultimele declarații poate rămâne încălțată. Celălalt clovn e gerontofilul (e vreo incorectitudine politica aci că nu le mai stiu pe astea din 2017?) de Macron? Sau clovnul austriac ce vrea burci în viitor pentru toate femeile europene (Nea Nicu a fost mare democrat, dar nu l-am înțeles noi, că vad că astia îl copiază destul de mult).
    Jos imperialismul!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *