Internetul e o amantă crudă, rea și cu Alzheimer

Unul din avantajele înaintării în vârstă este că ajungi să nu mai reacționezi brusc la orice prostie și că nu tragi concluzii din prima. Aștepți un pic să se desfășoare evenimentele în fața ta, lași pe cățelandri să sară la bătaie și abia când e momentul oportun apari și tu, cu o prostie documentată, matură, plină de miez.

În urmă cu un an și jumătate cârâiam pe Facebook că o să cred în spiritul justițiar al lui Rareș Bogdan când o să-l văd că zice ceva, orice, de Arpad Paskany, un cunoscut amic al președintelui Traian Băsescu. Din Cluj. În jumătate de oră am fost sunat de un locuitor al Clujului, care mi-a spus, prietenește, că greșesc, că Rareș chiar e la cuțite cu Arpi, că Rareș ține cu U Cluj, că Arpi e nemesisul lui personal etc. I-am spus atunci locuitorului Clujului (dealtfel bun amic, motiv pentru care nu-i dau numele) că timpul, și faptul că Rareș nu a zis niciodată nimic rău de Arpi, îmi va da dreptate. Și iată, timpul și internetul ne-a arătat, într-un moment de haz specific, o fotografie în care Rareș are o mustață, o inevitabilă chelie, un fular cu CFR Cluj la gât, și o nesperată sincronicitate în aplauze cu Arpi la o fază în care Cadu, ca un fotbalist adevărat ce este, a lovit mingea într-un fel care i-ar face pe mulți oameni cu vederea OK să creadă că e fotbalist.

Deci da, a fost hazliu și trist totodată. Internetul ne-a arătat, pe de o parte, că am avut dreptate și doi, că odată începută o chelie, aceasta este ireversibilă. Este ciclul ireversibil al vieții, poezia existenței noastre: te naști, faci chelie și apoi mori.

Am citit zilele acestea reacțiile de pe internet referitoare la emisiunea TNR de pe Prima. În câteva minute internetul românesc, precum un Judgde Dredd rumân, a judecat, condamnat și dus la îndeplinire sentința. Proiectul este mort, TNR pe TV este mort iar cel mai mort lucru posibil sunt glumele mele pentru bodyguarzi. Cu o furie specifică acestui mediu, internetul a dat cu emisiunea de pământ, a călcat-o în picioare, i-a dat foc, s-a pișat pe ea, a îngropat-o doi metri sub pământ, a jucat tontoroiul pe acest mormânt, a dat cu piciorul în flori și, la final, s-a căcat și pe cruce.

Semnificativă în acest sens a fost declarația unui tânăr care a scris pe site-ul său decizia finală:

Din păcate drumul lor de început, se încheie aici! [sursa]

Dar cel mai mult m-a durut când chiar Piticu21, Cristi Dorombach, a început să deplângă calitatea glumelor. De fapt mint, nu m-a durut. De fapt nu m-a deranajat nici una din criticile apărute. Da, știu, n-a fost un debut excelent. Da, știu, până și marmosita urlătoare de la Antena 3 a fost atât de șocată că a uitat să scrie de băsismul intrisec din acest videoclip despre ornitorinc. Și da, în mare parte au avut dreptate criticii, mă refer la cei umani. Da, unele glume ar fi putut fi mai bune iar altele deloc. Eu sunt un democrat al umorului și spre deosebire de restul hienelor din domeniul ăsta nu cred că toată lumea trebuie să râdă la glumele mele iar cei ce nu au umor să fie sacrificați ritualic în fiecare final de lună.

Pe de altă parte însă lumea uită, cum uită Dinescu să-i plătească salariul lui PAH de ajunge să mintă furios pe internet, că nici TNR-ul, ca site, n-a avut un debut fulminant. A fost nevoie de vreo doi ani să-și găsească o cale și să debuteze în mainstream. Și încă vreo doi ani de muncă să se mențină acolo. Emisiunea asta mai are de apărut cel puțin până în iunie. O să mai dăm cu piciorul în perete, cu capul în stâlp și cu cotul în balustradă. Dar o să fie și mai bine. Duminică a fost mai bine ca sâmbătă, cel puțin în perioadele în care ne-am auzit. Nu, Burci încă nu ne-a chemat pe toți să ne execute ca pe violatorii de copii în fața sediului din Pipera. Deși știu că sunt oameni care și-ar dori asta la fel cum eu mi-aș dori să am permanent două minore care să-mi facă masaj cu lapte Doina, pe ceafă, zi de zi, cu sfârcurile. Din păcate, e ilegal, la fel ca și tentativa de crimă. Din păcate, cred că, în ciuda faptului că am dat link către Laptele Doina, nu voi primi niciodată reclamă de la ei, pentru că le-am asociat produsul cu masaj cu minore. Dar, serios, cumpărați Lapte Doina, e ok. Și ieftin.

Bine, asta depinde și de cât de mult îmi văd de treabă în loc să mă cert pe internet cu oameni gen Cristi Grețcu despre care credeam, sincer, că a murit în urmă cu vreo 5 ani.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

0 thoughts on “Internetul e o amantă crudă, rea și cu Alzheimer

    1. eftimie Post author

      Amenințări de sus, scuze de jos, promisiuni în toate părțile. Până la următoarea prostie o să fie bine…

      Reply
  1. Dorin

    Eu tot zic că e loc de un Institut de Stat al Umorului Românesc, de unde să legiferezi calitatea umorului și care să fie agenție de rating pentru glume.

    În rest… aștept emisiunea de sîmbătă.

    Reply
  2. George Damian

    Ar trebuie să-l sodomizaţi pe editorul de montaj care vă urăşte fierbinte, cel puţin să aibă un motiv valabil pentru modul în care şi-a bătut joc de emisiune.

    Reply
  3. vero

    “Duminică a fost mai bine ca sâmbătă.” Si totusi, n-a fost, ca v-a coborat audienta cu o treime. Sambata viitoare reusiti peste 1 procent?

    Reply
    1. eftimie Post author

      Nu mai crede și tu tot ce spune Mircea Badea, întreabă-l cum a fost faza aia de la benzinărie.

      Reply
      1. vero

        N-a zis-o Badea (nu cu cifre, vreau sa zic), a zis-o altcineva (l-ai injurat in articol), dar tot cu audientele in fata. Incercam un raspuns la “cum e (mai) bine cand e de fapt (mai) rau” sau ne fofilam in continuare?

      2. eftimie Post author

        Nu ne fofilăm. Am și eu cifrele. În articol l-am înjurat doar pe Badea. Sunteți cumva retardat?

  4. Dragos Schiopu

    “a fel cum eu mi-aș dori să am permanent două minore care să-mi facă masaj …..”

    pana aici am zis, ok, e omul suparat, are si motive, il inteleg… dar de ce te bagi tu peste domeniul meu… eu zic sa stai deoparte de minore ca si eu stau deoparte de alea de 20+ …. asa ca sa nu ne certam pe tema asta :))

    despre emisiune iti dau un mail daca am timp cu feedback (constructiv)

    Reply
  5. dragos

    Care internetul romanesc? Cativa oameni vocali, care, de obicei, sunt prea ocupati sa faca ceva de capul lor pentru ca trebuie sa ii critice pe altii, nu fac internetul.

    As zice, ca ordin de marime, ca aceste critici sunt cam ca o cearta la o scara de bloc dintr-un cartier marginas al Bucurestiului. Adica insignifiant.

    Tot asa cum audienta unui produs este strict legata de valoarea pe care o ofera si nu pe baza imperfectiunilor sau criticii chibitilor. Greseli sunt si vor fi mereu, e un punct de plecare pe care sa construiti, sa corectati si sa fiti mai buni. Voi sunteti singuri care stiu ce vor sa faca si unde vor sa ajunga, nu aia de pe margine.

    Bafta!

    Reply
  6. Gogulete

    Deci nu imi vine sa cred cata maturiate Eftimie… sunt socat. Un articol serios, cu un umor voalat dar solid si cu un ton general de batran intelept si chel.

    Reply
  7. radu

    bai, lumea face misto de voi ca de 5 ani stati pe bara, nu bagati televiziune si behaiti despre cum totul pute, totul e de cacat si lumea e cruda ca voi n-aveti sansa sa reinventati umorul si sa vada tot universul cat de geniali sunteti. na ca ati avut-o.

    asta e, multi au facut cacaturi la tv de care le e jena, da macar au avut prezenta de spirit sa nu se bata cu caramida in piept in prealabil ca vor da umorul peste cap.

    si sa faci sub 1 punct de rating e absolut penibil.

    Reply
    1. eftimie Post author

      Băi, știi cum e, lumea face mișto și de tine că ai mâncat căcat că se pot face prostii de-alea inventate, ai avut șansa 3 luni de zile și ai făcut fix pix. Nici măcar nu te-ai prins când ai fost dat afară, încă mai veneai la muncă.

      Dar, no, o fi impresia asta, că că am promis că o să topim statuia lui Lenin de umor și că o să facem din ea un monument al dreptății. Cât de trist este să te bazezi pe mine în chestia asta, Răducule, spune tu. Încă unul din idolii tăi umblă descheiat la șliț când merge la Ateneu.

      Iar despre punctul ăla de rating, iar au făcut mișto ăia de tine. Au fost și peste trei puncte, acum depinde care cifre vrei să le iei. Cum ar fi ca pe 29 să iau și eu cea mai mică cifră de la Mondenii și să zic că, în ciuda faptului că au avut bugetul imens al lui Boncea și talentul inegalabil al lui Radu ”PiticiGratis” Alexandru, ați scos doar 2 puncte de rating?

      Reply
  8. relansat

    Propun sa asculti ce are de spus Dragos Schiopu intru salvarea show-ului, alta solutie, sincer, nu vad in momentul de fata.=)))

    Cum spunea cineva pe zoso.ro, ma amuza doar titlurile. O fi pentru ca-s din Vaslui :). Articolul acesta, in schimb, mi-a placut. Imbatranesti frumos.

    Reply
  9. ionica

    Așa a părut la prima vedere (emisiune). Poate lucrurile vor evolua în bine, poate nu, dar merită felicitat efortul. După cum spuneai, poate peste 2 ani de zile, lucrurile vor arăta altfel, doamne ajută!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *