PSD a îndeplinit cincinalul într-un an

Dacă ești foarte prost probabil crezi că muncitorii de la Brașov din 87 au ieșit pentru libertate și democrație. Din păcate nu e așa, ăia au ieșit în stradă că le întârziau salariile. Cam cum li se va întâmpla și ăstora care lucrează la stat acum (deja a început).

A, și că era frig în case și n-aveau curent. Cum a început să se întâmple prin București anul ăsta culminând cu o pană în jumătate de oraș.

Conduși de neobositul Dragnea, PSD nu va mai avea ocazia să lase PNL-ul să fie penibil încă o tură la Guvernare, aduce România la nivelul lui ’87 până la următoarele alegeri.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

3 thoughts on “PSD a îndeplinit cincinalul într-un an

    1. eftimie Post author

      Nu, a fost o chestie ce a crescut treptat. Aia cu întârizerea salariilor a fost capătul unui proces mai lung.

      Reply
  1. Dorin Ciobica

    Şi cum leneveam noi aşa, prin cârciumă, aşteptând să se facă seară, ca să ne exprimăm din punct de vedere artistic, a venit impresarul şi ne-a zis că nu se mai ţine concertul.
    Dacă tot aveam liber, am urmărit spectacolul din stradă, cât ne permiteau ferestrele de la Capitol, şi băieţii amabili care apăruseră, din senin, prin hol şi la recepţie.
    După câteva săptămâni am revenit, şi Iuliu Merca a deschis recitalul zicând: “Ne leagă amintiri plăcute de oraşul dumneavostră! Clujul şi Braşovul au fost dintodeauna municipii înfrăţite, prin…foame.”
    Pe Iuliu nu l-au legat, că se obişnuiseră cu panseurile lui, şi încă se mai auzeau ecouri de la evenimentul artistic “Steagul Roşu”.
    Noi tocmai ne intorceam de la Tg. Jiu, unde, cu o zi înainte, veniseră prin camere nişte flăcăi vânjoşi, care căutau ibrice şi fierbătoare pe sub feţele de masă şi sub perne, că nu era voie cu asemenea ustensile în hotel; zvonurile că se răspândiseră nişte manifeste prin Valea Jiului cred că erau propagandă imperialistă.
    Inconştienţi, am început să cântăm: “Văd, la fereastra ta târziu, o lumină…etc”, taman când se luase curentul în oraş, şi teatrul dramatic rămăsese pe reţeaua primăriei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *