Cum am început să-mi falsific CV-ul

Pentru că am vagi urme de respect față de mine nu mai citesc Evenimentul Zilei de ani buni. Cam de pe vremea când s-au inventat interviurile 2+1 ca o formă mascată de a încasa bani de la Vasile Blaga, cel mai intervievat om de-acolo. Că ăla, când venea cu valiza în redacție avea și poftă de-un interviu, să i se audă părerea despre lucruri.

Nu m-a impresionat deloc revenirea lui Cristoiu, mie Cristoiu mi se pare unchiul jenant al presei, ăla din familie de care nu prea pomenești, că e rușinos. Mă bucur că atunci când am lucrat acolo nu l-am prins, m-a scutit de multe.

Zilele trecute însă m-am uitat în ziar și am zis că trebuie să fac mult mai mult. Securistul Robert Turcescu îi lua un interviu lui Mihai Tatulici.

tatulici turcescu

Acum, oamenii care fac copy/paste prin presă pe-acum sunt prea tineri să-și aducă aminte de o vreme când Turcescu, aflat la apogeul nesimțirii, a anunțat că se lasă de presă că nu mai poate, moral, să stea în cloaca asta. Asta era pe când își făcuse plinul pe la Vântu și condusese în mod imbecil ziarul Cotidianul (varianta Cațavencu) unde idiotul avea de trei ori poza în ziar: pe prima pagina, pe pagina a doua și mare cât casa pe pagina de editoriale. Cotidianul, unul din cele mai proaste ziare create vreodată, a inventat moda asta cu zeci de editorialiști.

În fine, revenind la Turcescu, după ce și-a făcut plinul, a anunțat că se lasă, că nu mai poate suporta calitatea îndoielnică a breslei. După care s-a apucat din nou, a făcut emisiunea aia de minimă audiență de unde iar și-a dat demisia, scârbit de el însuși, că e ofițer SIE. Sau doar un troll jenant, nici nu mai contează.

Și-acum, respectându-și condiția de herpes al presei românești, apare ca intervievator în EvZ.

De-aia am început să îmi modific CV-ul, în perioada în care am lucrat la Evenimentul Zilei o să trec „gunoier”. Pot să mă uit în ochii copilului meu și să-l mint fără probleme: „Nuuu, tati nu a lucrat la Evenimentul Zilei, el a fost gunoier, aduna gunoiul de pe străzi și-l aranja în ghenă”. Este o meserie demnă, onestă și mult mai respectată în comunitate. Dacă nu vine gunoierul, se simte. Dacă scatofagul cu alură de folkist Mirel Curea nu scrie un editorial în care să dea lecții de demnitate și moralitate în presă, nu-i pasă nimănui. El, totuși, o face, pentru că-i place gustul.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

0 thoughts on “Cum am început să-mi falsific CV-ul

  1. CID

    Tatulici,un gunoi de om,era mare clantau inainte de 1989,uite cine zice de minciuna si furt !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *