Glumele cu Betoniță pălesc în fața măreției gri a Brașovului

Prin capitală se tot fac glume cu primarul sectorului 3 că betonează tot ce prinde și bordurează cu sete orice spațiu ce ar putea fi înconjurat de ziduri de ciment. Dar sectorul 3 al Bucureștiului, sectorul acestui Betoniță, arată destul de ok, totuși, sunt copaci, spații verzi, poți să respiri. Nu poți compara cu Brașovul, care este o utopie de beton atât de urâtă că șochează efectiv.

Serios, am mai multă verdeață în jurul meu în fața blocului meu în Berceni decât e în tot Răcădăul, cartierul ăla celebru pentru urși. Cred că sunt trei copaci în tot cartierul. Sunt mai puțini copaci decât în Militari, în condițiile în care cartierul brașovean are Tâmpa într-o parte. Să iei Brașovul la pas e șocant, nu doar că poți să mergi pe trotuar că nu sunt mașini parcate ci și că este excepțional de urât, e atât de plin de asfalt că am impresia că se scufundă încet în litosferă sub greutatea pietrișului mestecat și lipit pe deasupra.

Să revin la Răcădău. Între blocul unde stau eu și ăla unde stă amicul Dorin e un parc. Parcul ăla are vreo 25 de ani și este cel mai urât parc din România. Arată ca o grădină de-aia din fața blocului, dar cheală, fără copaci reali. Sunt niște pomișori pe-acolo, nelipsitele panseluțe care se potrivesc peisajului ca o bubiță roz pe cur. E un fel de mini-mall în zonă care are un simbol al întregului oraș în față: un bolovan pe care cresc câțiva licheni. Dorin stă în zona pietonalului, localnicii îl știu. Pietonalul ăla e o simfonie de ciment și beton cu niște petece anemice de verdeață. Nu crește mai nimic sănătos, parcă a otrăvit cineva pământul. Poți să mergi pe beton până vomiți.

Nu e ca și cum ar fi altfel prin zona mai „istorică” a orașului. Parcul de lângă Teatrul Dramatic a fost infestat și el de aranjamente cu panseluțe care arată extrem de kitchos. Acolo mai sunt niște copaci, de pe vremea când erau ungurii și sașii stăpâni aici. Zona pe unde stă alde Vali (tot orașul vechi) este compusă 98% din beton și cărămidă mucegăită care putrezește interior, că n-are pe unde să iasă apa din pământ, e asfaltat de la casă la casă totul. Prin centrul istoric vezi „piatră cubică”, de fapt niște cuburi tăiate perfect, lipite cu ciment una de alta și copaci puși în ghivece. Sunt aparatamente de bloc în care sunt mai multe plante decât în centrul ăla.

Și asaltul betonarilor continuă. Aleea de sub Tâmpa a început să fie „sistematizată” progresiv, adică beton, bănci urâte de lemn și petreceri cu muzica dată tare. Cât de tare? Poți să o auzi din vârful muntelui, atât de tare. Peste tot e un brutalism arhitectonic de tip sovietic atât de pronunțat încât cred că moaștele lui Stalin lăcrimează de plăcere. Nu cred că mai e mult până când orașul va reveni la acest nume dealtfel, de data asta nu obligați de invadatorul rus ci pentru că așa-și doresc locuitorii.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

2 thoughts on “Glumele cu Betoniță pălesc în fața măreției gri a Brașovului

  1. VOC

    Parcul Trandafirilor e parfum față de „parcul” Valea Cetății. Văd că mai nou pe Google Maps nici nu mai apare marcat ca parc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *