Ce filme mișto de acțiune s-ar putea face în România

Marea mea tristețe e că filmele făcute în România au prea puțină acțiune și prea mult dialog, de parcă ne-am pricepe la asta în condițiile în care trei sferturi din actori vorbesc de parcă ar avea prune în gură. Încă n-avem tehnologia necesară să facem un actor să se exprime cu toată gura, dar putem edita suficient de bine un film cât să iasă unul de acțiune, cu multe karate și urmăriri.

Citeam zilele astea ce mișto e cu contrabanda prin nord, pe la granița cu Ucraina. Pe-acolo, prin Maramureș, intră cam 17% din țigările de contrabandă în țară, mărcile alea bune, LD, Jing Ling sau Marble. Oamenii acționează noaptea, au antrenament de alpiniști și pot căra 40 de kilograme de țigări. Un kil de țigări înseamnă cam patru cartușe. Acolo sunt regiuni independente, semi-autonome, care nu mai răspund la chestii obișnuite. Gen:

O patrulă a poliţiei de frontieră se deplasa pentru a urmări o maşină de teren fără numere de înmatriculare. A ajuns pe un drum forestier înfundat: „Am mers pentru sprijinirea colegilor, dar am fost agresaţi de un număr de 100 de persoane. Am fost lovit şi transportat cu SMURD-ul la Spitalul Judeţean Baia Mare. Am încercat să detensionez situţia, dar n am avut nicio şansă. Din momentul în care m-am dat jos din autospecială am fost lovit de către unul dintre ei şi aruncat la pământ. Au început mai multe să dea în mine cu pumni, picioare, pietre, ce aveau la îndemână”. (digi)

Zic că ar ieși un film de acțiune din asta, cu urmăriri de noapte și foarte multe karate. Sunt convins că doar un polițist cu minim doctorat în kung-fu ar putea scăpa cu viață după ce a fost atacat de 100 de oameni. După ce iese din spital, polițaiul nostru revine cu o puternică sete de răzbunare și s-ar putea duce pe urmele contrabandiștilor până în inima dragonului. Parexamplu ar putea ajunge în Bucov, Prahova, care este aparent un loc unde oamenii fac țigări de casă, ca-n filmelea alea cu columbieni

Din relatările oamenilor legii reiese că foarte mulți dintre locuitorii comunei Bucov aveau acasă o mașină de tocat frunze sau coceni cu ajutorul căreia mărunțeau tutunul, cumpărat tocmai din Oltenia, de la localnici din zonă. Unii aveau mașinării mai bune, special pentru tutun, însă, majoritatea dețineau „motoare” vechi, folosite în gospodărie. Odată mărunțit, tutunul era pus în saci de rafie. Apoi, cu ajutorul unor dispozitive artizanale, erau „fabricate” țigările. Cu filtru. Prețul unui pachet de 20 de țigarete era de 4 lei (sursa)

Ăștia distribuiau țigările printr-o rețea de ciobani, ceea ce este un prilej deosebit pentru câteva scene de bătaie între ciobanii care mânuiesc bâta precum țestoasa ninja Donatello și polițaii care îi urmăresc pe ăștia. A, și putem face și scene de urmăriri, aparent poliția are voie să confiște mașinile cu care se face contrabanda, numai la Suceava sunt peste 200 de mașini confiscate, unele chiar bune. Le țin degeaba pe-acolo, până se termină cu procesul, mai bine le-ar închiria industriei cinematografice. Adică, karatele sunt bune, zic, dar merită să asezonezi totul și cu o urmărire pe serpentine și ceva împușcături. Plus că la ăia alpiniști aș vrea să am un erou pozitiv care face sky-diving de pe munți să-i prindă pe ăia, să fie „EXTREME” ca Vin Diesel în filmul ăla în care e el agentul secret Xander Cage.

Se estimează că România a pierdut, în 2016, cam 650 de milioane de euro din contrabanda cu țigări. Eu zic că a pierdut mult mai mult, cultural și emoțional. În loc să-i lăsăm pe obosiții ăia să facă filme cu parastase, ciorbe și corupție, mai bine făceam trei filme cu bătaie și eroi de acțiune. Cu tehnologia de azi și efectele speciale putem să-l facem și pe Rebengiuc să lovească contrabandiști cu piciorul din întoarcere, ca Chuck Norris. Și-s convins că se bagă, pare om de gașcă.

FYI, singurul film românesc cu karate este Tandrețea Lăcustelor (2002) în care joacă și Rebengiuc. Scheme de karate le face însă regretatul Șerban Ionescu, cu viteza lui David Carradine.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

4 thoughts on “Ce filme mișto de acțiune s-ar putea face în România

  1. mihai

    Faină ideea, faine conexiunile, nasol momentul : azi fac fix 5 luni de când m-am lăsat de fumat… Și mi-e o ciuudăăăă !!!…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *