Ce-a făcut Zamolxe la Polovragi

Așa cum a consemnat Matei Florian în reportajul său din revista AS nr. 1825

În mijlocul revistei este un reportaj de pe munți, scris cu meșteșug proabil neegalat până acum. N-am de unde să știu că nu l-am citit cu atenție, când eram mic n-aveam televizor și am citit de vreo două ori „Pe cărări de munte” a lui Calistrat Hogaș și mi-a ajuns de câtă poezie pastorală am inhalat. Asta e ca hepatita aia ușoară, dacă ai făcut-o odată ești imun dup-aia la virus. Așa și cu reportajele de pe munți.

Reporterul însă nu merge brambura pe coclauri, discută și cu băștinașii. Iată ce are de spus un locanic, nea Petru, descris ca fiind „fără vârstă, ca toți țăranii din munți”.

„O să spui că îs basme, eu îți spun ce știu bătrânii. Când a fost să se arate Zamolxe dacilor, în toată lumina lui de zeu, pământul ăsta era în grija vracilor. Plovragi asta și înseamnă: mai mulți vraci. Și vracii ăștia știau secretele tuturor plantelor, și ele vindecau pe oricine care suferea de o boală. Doar că Zamolxe, când a venit, știa o plantă pe care nici un alt vraci n-o cunoștea. Planta vieții și a morții, planta care putea vindeca orice.

Lucrurile astea se știu din moși strămoși, sunt păstrate și acum în scrisurile mânăstirii, doar că nu o să ți le arate nimeni. Cu planta asta le-a arătat Zamolxe dacilor marea lui putere, puterea mai mare decât a vracilor de aici.

Și a mai fost ceva, de care lumea tot vorbește dar nimeni nu crede. Eu cred. Moartea și învierea lui acolo în peșteră. Ca să le arate calea, ca să le arate că anu trebuie să se teamă de ce-i așteaptă dincolo, ca să-i convingă că el e Marele Zeu. Trei luni și-a pregătit moartea. În fiecare zi câte puțin. Intra în peșteră, se obișnuia cu întunericul, mânca tot mai puțin, se oprea din respirat. Apoi ieșea, iar a doua zi o lua de la capăt. În fiecare zi mai mult, până când n-a mai ieșit. Dacii ăia l-au găsit acolo, întins pe o piatră, în locul în care e acum desenul. Nu mai mișca, nu mai respira, murise, s-au convins toți de asta. După alte trei luni Zamolxe a ieșit viu din peșteră. Abia atunci, dacii l-au recunoscut drept zeu, și nu doar ca pe un simplu vraci”.

Apropo, prin zonă e mânăsirea Polovragi, care a fost fondată de un țigan, ceea ce ar fi un subiect interesant, și pentru țigani și pentru armata de proști care tot zice că am avut sclavi. Dar nu se compară cu aventurile lui Zamolxe.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, este disponibilă la precomandă pe nemira.ro Detalii aici.

3 thoughts on “Ce-a făcut Zamolxe la Polovragi

  1. Angela

    “Apropo, prin zonă e mânăsirea Polovragi, care a fost fondată de un țigan, ” – rogu-te da-mi si sursa informatiei ca prin sursele mele numai familii boieresti gasesc (Danciul Pîrîianu si fii lui: Patru si Radu)

    Multumesc
    a.

    Reply
      1. bea

        danciu m. 1. lăutar țigan (după numele ce-l poartă adesea): ia ascultați, dancilor… să-mi cântați o horă AL.; 2. (ironic) copil mai mare de țigan.
        deci era copil sau lăutar până la urmă ? sau doar mai bronzat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *