Despre un mit fundamental al poporului român

La școală am învățat că sunt 4 mituri fundamentale ale poporului român și cred că George Călinescu spunea că ăștia sunt pilonii pe care se construiește toată ființa noastră națională. Ăstea ar fi Miorița (mitul existenței pastorale), Meșterul Manole (mitul estetic), Traian și Dochia (mitul etnogenezei românilor) și Zburătorul (mitul erotic). Wikipedia ne spune că ar fi și un al 5-lea, Roman și Vlahata care ar fi despre doi frați care au fost strămoșii vlahilor. Deși par importante, și au fost răsstudiate, aceste mituri prezintă o formă incompletă a mitologiei românești și, în multe cazuri, nu au legătură cu ethosul românesc. Pentru că există un mit mult mai important, mitul Muștarului de Mici.

II

Transumanța și existența pastorală, defetismul, vorbește doar de o parte din români. Mitul estetic, sacrificiul pentru frumos, prea puțin pentru noi, cât timp sunt atâtea clădiri istorice cu termopane. Traian și Dochia a fost desființat, unu că noi nu ne tragem toți din Traian (de exemplu Klaus Iohannis sau Harry Tavitian) și doi că, așa cum ne-au învățat statuile din București, Traian a venit cu un câine aici. Zburătorul este cumva restrâns la o anumită vârstă și un anumit sex. Dar micii, oooo micii, ăștia sunt universali. Orice român a gustat, măcar o dată, mici cu muștar. Chiar și vegetarienii.

III

Și-aici vine drama noastră națională, mitul eșecului continuu. Este o problemă mitologică la este una de matematică, asupra căreia s-au aplecat numeroși matematicieni. Țițeica, Barbilian sau chiar și Petrică și Gheba au enunțat problema, dar nu i-au găsit rezolvare. Ea se prezintă în felul următor: îți iei un carton de mici și, aproape de fiecare dată, muștarul se termină înaintea micilor.

n(m1) – c(m2) > 0

Unde n este numărul de mici, m1 micii, c cantitatea de muștar iar m2 muștarul.

IV

De-aici încolo intrăm în domeniul lirico-narativ. Balada Muștarului de Mici nu a fost scrisă niciodată, pentru că e o dramă interioară, ce nu poate fi cântată. Nu s-a născut acel om care să poată face asta, deși istoria ne spune că au fost oameni care au încercat, cum ar fi Eminescu, ce ar fi căzut în depresie încercând să scrie ceva pe tema asta. În expozițiune omul se bucură de mici, chelfăind fericit. În intrigă descoperă că mai are doi mici, dar i s-a terminat muștarul de pe carton. În desfășurarea acțiunii, care se poate întinde pe câteva zeci de strofe, ne este prezentat tumultul interior al românului: de ce nu am luat mai mult muștar, de ce am băgat primul mic în muștar atât de adânc, nu se mai vedea micul de cât muștar am pus pe primul, oare mai are rost să îmi iau muștar, dar oare nu am mâncat prea mult etc. În punctul culminant românul ia o decizie: se duce să mai ia niște muștar, sau îi mănâncă fără muștar, udându-i cu lacrimi de mâhnire.

V

Deznodământul este, indiferent de alegere, nefericit. Dacă își mai ia muștar, micii sunt deja reci. Dacă nu își ia muștar, nu au gustul ăla bun. Gustarea a fost un eșec. Lumea e plină de suferință. Totul este durere și suferință. Este un mit buddhist românesc cu muștar. Asta dovedește, printre altele, că noi am fost pe pământ înaintea tibetanilor și că Mitică Cocoșatu se va reîncarna, cam ca Dalai Lama.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

0 thoughts on “Despre un mit fundamental al poporului român

  1. dac.impielitzat

    totul perfect pana la “Este un mit buddhist românesc cu muștar”
    aici se vede ca nu prea stii cum sta treaba cu budistii… aia sunt mereu veseli man. fericiti. impacati.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *