Cetățenii care nu au donat pentru Cumințenia Pământului vor fi amendați

O firmă de publicitate a făcut încă o donație de creație, un filmuleț alb-negru, cu ton epic, grav, cu voce cu bași în care ni se arată cât de țărani suntem. În timp ce degetul acuzator al OAMENILOR CARE VOR CULTURĂ este îndreptat împotriva noastră, al nostru este îndreptat în nas.

Mesajul este final, „Hai că se poate, trebuie să se poată”.

Practic, ca în cazul Bechtel, poporul ăsta trebuie să dovedească că poate cumpăra un obiect ce valorează maxim 500.000 de euro, cu 11 milioane de euro. Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, nu mai sta cu curul pe portofel și scoate banul pentru artă.

Singura diferență între o autostradă supra-evaluată și o „artă” supra-evaluată e că escrocul modern te face să te crezi important, furând direct banii din buzunarul tău spre deosebire de metoda retrogradă de a fura bani de la stat.

Ăsta nu e primul crowd-funding de branding și cultură. În urmă cu peste 10 ani, neinculpatul Dan Matei Agathon reușea să de o țeapă de 3 milioane de euro cu proiectul Dracula Park, care ne-ar fi scos din foame, turistic și cultural, cam ca gheboșenia lui Brâncuși. 15.000 de investitori, gagiul avea școală, e încă în libertate. Doar zic că Dracula valorează mai mult decât sculptura omului de pe bancnote.

În economia de piață pe bază de țepe de stat.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

16 thoughts on “Cetățenii care nu au donat pentru Cumințenia Pământului vor fi amendați

  1. unu

    Doua idei în reclama asta, care de fapt e despre cata muie ne-am luat în istorie si nu despre arta.
    1. CFR-ul e malefic. A conspirat la toate năpastele din istorie.
    2. Dacă cumpărăm sculptura asta, pentru ca trebuie sa trebuiască să se poată, România va fi altfel. Nu serios, va fi altfel. Pe bune, de ce râdeți??? Hai frate, ca n-ai cu cine, niște țărani.

    Reply
  2. db

    Hmmm, parafrazez de mai sus: cand autorul era viu, si-au bagat plua in el; acum ca e mort, ne bagam plua in opera, ca-n el nu mai avem cum. Cam atat pot “apreciatorii” marii arte din Romania sa zica despre opera: e maxim de 500.000 si ni se baga noua pe gat cu 11 milioane, e sigur teapa, e fals, e parasuta satului, ca adevarata arta e frumoasa ori asta-i urata, bla, bla, bla.

    Reply
    1. eftimie Post author

      Moșu, una e ce valoare stabilesc „experții” alta e ce valoare stabilesc cei care chiar își doresc această sculptură. Iar ăia sunt românii care au donat cu cele mai bune intenții pentru ea. Și au donat puțin peste 300.000 de euro, poate acum sunt mai mulți bani. Sub 500.000 de euro. ASTA e valoarea ei de piață. Nu părerile imaginare ale unora și altora că e 11, că e 50, că e 500.

      Reply
  3. Joie Negru

    Si surpriza: Digi24 da acest spot la TV sub titlul de “mesaj de interes public”. Acum stim si pentru cine a fost comanda. Deci Statul oricum da bani pentru asta (obligat prin contract), romanii au donat juma de mil de euro, plus banii pentru toata campania asta cred ca au depasit suma donatiilor. Dar ei unii ocolesc aceste aspecte si ne spun ca Brancusi e Istorie, Brancusi a facut aia si aia… Da da, stim si apreciem, dar ne intoarcem la discutia despre bani?

    Reply
  4. Brancoveanu

    Cand te bagi in subiecte de cultura, cand te dai tu fin intelectual poznas si cu harfe, se presupune ca stii si cand e cazul sa scrii maxum/maximum. Toti semidoctii au ajun blogerii vietii.

    Reply
  5. K.

    Un geniu bun e un geniu mort. Vezi Eminovici, Kara-Geale, Brincusi.
    Cât au fost vii, și-au băgat plua în ei.
    Acu’ toți se bat cu pumnii în piept.

    Reply
  6. Florin

    Poate ca Brancusi din moment ce a plecat din Romania si a facut creatii pe acolo, poate ca nu le`a vrut in tara asta ? Si eu daca plec din tara din cauza ca politicienii sunt plini de rahat si ma impinge sa ma duc in alte parti, poate ca nu o sa vreau ca munca mea sa fie adusa aici. Poate ca am gasi alte intrebunitari pentru bani decat sa aducem un bolovan. Poate ca nu mai dati bani la catedrala prostimii neamului, poate ca in 50 de ani nu mai aruncam cu banii unde nu trebuie … poate ca …

    Reply
  7. Lavinia

    nu pretind a ma pricepe la arta, nu stiu cat de corecta este evaluarea acelei statuete, insa am si eu o intrebare:

    daca in final statul roman nu da cele 11 milioane actualilor propietari, in schimb le va spune ceva de genul “ne pare rau, avem doar 7 milioane, atat am reusit sa strangem! ii vreti?”, credeti ca acestia din urma vor refuza tranzactia? 🙂

    toata lumea vorbeste despre campania de strangere a fondurilor, insa nu tin minte sa di citit niciunde acest aspect.

    Reply
    1. eftimie Post author

      Așa mă gândeam și eu, dar uite că avocatul proprietarilor spune că e deja contract pe 11 milioane indiferent dacă se adună banii sau nu.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *