Către infinit și mai departe

Știi ședințele alea imbecile, lungi, în care ai impresia că s-a lămurit totul dar vine cel mai prost din firmă, ăla, handicapatul, pila șefului, omul căruia i se schimbă tastatura la fiecare trei săptămâni că o umple de bale, retardatul principal pe care-l bănuiești că e angajat ca are niște beneficii firma de la stat, ei bine, ăla, vine el cu o întrebare de căcat, o chichiță imbecilă și până-l lămurești și pe ăla mai durează încă trei ore iar el e dârz și nu se lasă deloc până nu pricepe? Pentru că el nu vrea să ne apucăm de treabă, vrea să știe lumea că el e important?

Așa și cu OUG 13, OUG 14 și alte chichițe legale. Băi, parcă ne înțeleseserăm toți că 13 trebuie anulat și hai s-o facem și gata. Dar, nu, constant, de o săptămână și mai bine apare prostul casei să ne spună ce semi-interpretare constituțională într-o decizie a curții nu ține ca să ne tragem pe cur și să mai vorbim despre asta încă sute de ani de-acum încolo. Apar zeci de astfel de proști ai casei, pentru că nu vor muncă, vor prelungirea discuției la infinit și încă două ore după.

Că să terminăm cu asta și să ne apucăm de treabă că se dărâmă țara peste noi nu putem. Bine, serios, uită-te la Șerban Nicolaie, ăla e șeful comisiei juridice, l-ai vedea să facă altceva în afară să mănânce rahat ore încontinuu în timp ce explică legi?

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

One thought on “Către infinit și mai departe

  1. Doxatul Dex

    La naiba, mi-ai trezit niste traume. Aveau si eu unul d-asta la un fost loc de munca. Veneau 5-6 oameni la sedinta, in 15 minute toata lumea intelegea despre ce e vorba si apoi inca o ora incercam sa-i explicam imbecilului teoria chibritului. Omul a fost promovat, ca statea 13 ore la munca si avea si salariul cel mai mic din departament. Acum probabil e un mini-manager la fel de imbecil.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *