Câteva motive să-ţi dai like singur
În perioada medievală a internetului se considera că a-ţi da like pe facebook la postarea ta nu este un obicei sănătos. Copiii erau băgaţi în pat cu poveşti oribile despre un blogger care şi-a dat like şi apoi a orbit sau i s-a osificat mâna de la aşa ceva.
Din fericire nu mai trăim în evul mediu, iar oamenii de ştiinţă au demonstrat că să-ţi dai un like nu este un lucru chiar rău. Câteva avantaje:
- Este foarte relaxant şi eliberează tensiunea. Odată ce ţi-ai dat like pe orice ai pus pe facebook, deja te simţi mai bine. Pur şi simplu nu mai e un “0 people like this”. Cineva, undeva, te iubeşte şi de ce n-ar fi acel om chiar tu?
- Îţi dă încredere în tine. Odată ce ştii cum să dai un like vei putea da like-uri şi altora fără probleme. Cine va vedea activitatea ta va şti că eşti un om care nu se dă la o parte când e de dat like-uri.
- Este sănătos. S-au făcut diverse cercetări referitoare la efectele like-ului, nicăieri nu a reieşti că vei orbi din asta sau cine ştie ce alte trăznăi. Dă-i like cu încredere, dar nu exagera. Deşi poveştile cu un tânăr care a murit după ce şi-a dat zeci de like-uri într-o singură seara sunt invenţii, nu trebuie totuşi să uiţi că există şi viaţă în afara facebook-ului.
Un important aspect este like-ul împreună cu partenerul sau partenerii de viaţă. Dându-vă like unul altuia creează un sentiment de intimitate şi frăţie. Practic, vă cunoaşteţi mai bine cu cel de lângă voi. De-aici lucrurile nu pot decât să evolueze, puteţi lua un credit împreună sau chiar participa într-o campanie.
Related posts:
Cand iti dai like singur e ca si cum un caine si-ar musca propria coada. E o victorie, totusi.
Recunoaște, ești primul care a dat like la articolul ăsta