Din bucata mea de pâine am hrănit și presa din Iași

M-am hizilit ieri un pic pe seama unui moldovean simpatic care face emisiune la Brașov și are accent de moldovean. Logic, omul s-a supărat pe faza cu moldoveanul, după care s-a apucat să-mi țină teorii despre cum e presa de Iași mai profesionistă decât aia de la Brașov, că are mai mulți unici pe internet, că el a venit de la Iași la Brașov (dăăăăăă).

Și pe faza asta îmi dă exemplu Bună Ziua Iași. BZI e o adunătură de ciorditori penali, la un moment dat copiau tot TNR-ul să le dea moldovenilor umor, întrucât moldovenii, mai ales cei din Iași, nu știu ce-i umorul dacă ne le zice o lipitoare ordinară de-acolo cum e. I-am sunat pe labagii, am vorbit cu redactorul șef sau ceva adjunct, licheaua mi-a zis că la 24 de ore după ce apare pe internet, este super-gratuit orice și nu mai există drepturi de autor. Ăștia sunt puleții care explică ei cum încalcă lumea legea. Între timp a murit redactorul șef de-acolo, nu știu unde-i este mormântul să dresez un câine să se pișe pe el, și s-au mai calmat din ciordit.

Zice, nu, atunci Ziarul de Iași. Top kek, zic, stai să verific. ZDI are cam 40.000 de unici pe zi pe SATI și ciordește texte integrale de pe TNR. Alți asistați sociali personali.

Bine, știu referenul, sunt glume de căcat, oricine le poate face, e pe internet e moka, da’ frate. Dar fă-o tu dacă e ușor și gratis. Că tot vorbim de moldoveni, oricine poate munci pământul corect, doar moldovenii din Iași au tendința de a nu o face.

Așa că când mai auziți de presă de Iași și cât de coioasă e, să nu uitați că o parte din salarii sunt plătite din munca unui moldovean excentric, care a decis să nu fure. Nu că Brașovul ar fi mai breaz: când e să fure texte de la mine, presa brașoveană e țâță de mâță. Când e să vină la o lansare a șefului lor, adică eu, că le plătesc salariile, pula, nu vezi picior de moldovean, îs accidentați toți.

Bine, vina îmi aparține, trebuia să scriu un text mișto și să anunț lansarea în el. Sigur l-ar fi furat și ar fi aflat toată lumea, adică unicii ăia mișto adunați cu sudoarea frunții.

Vrei să citești mai mult despre surprinzătoarea Românie? Cartea mea, Arhanghelul Raul, este acum în librării. Detalii aici.

5 thoughts on “Din bucata mea de pâine am hrănit și presa din Iași

  1. csv

    Ca iesean pot sa zic ca BZI e exponentul a tot ce poate fi mai rau in presa, ciorditul textelor si prostia care bubuie prin redactie e doar cea mai mica problema, ce zici de santaj sau articole facute la comanda pentru intimidare?
    Ca exemplu cand s-a intamplat vreodata ca vre-un angajat din primaria Iasi sa indrazneasca sa puna intrebari despre problemele legale a vre-unui proiect imobiliar a vreunui “om de afaceri”/mafiot cum scotea BZI articol in care il facea cu ou si cu otet si il arata ca – Uite cine opreste “dezvoltarea orasului”

    Reply
  2. krossfire

    Asta e problema cu lucrurile “teoretic gratuite” (dar practic ilegale): n-are nimeni nervii si timpul sa dea pe cineva in judecata, sa castige si sa mediatizeze procesul (stiu ca au fost cateva victorii de gen, dar impotriva ciorditorilor de prin radiouri si televiziuni).

    Reply
  3. gogu

    Ziceau unii, dar s-au ‘demodat’:
    ‘cu prostia nu te poti lupta (nici nu incerca!), repede te va invinge…’

    Distreaza-te pe seama ei, cum faci mai mereu, si accepta ca-i perpetua.

    Sarbatori fericite!

    Reply
    1. delachene

      “Incercati dumneavoastra – de pilda – sa ii explicati soacrei cum sa aranjeze borcanele, si a doua zi le veti gasi ca si cum le-ar fi pus ea acolo” 🙂

      Aici l-as contrazice un pic pe Eftimie, dat fiind faptul ca teoria mea – determinata empiric, e-adevarat – este ca singurul loc unde se face umor romanesc de calitate este in…Moldova. Asta datorita faptului ca moldovenii sunt singura subspecie de romani capabili sa faca misto de ei insisi.

      PS: Baietii din care tocmai am citat impreuna cu @Gogu isi avea sediul “prostiei” in cap…ahhh..la Iasi.

      Reply
      1. gogu

        Determinarea empirica a calitatii teoriei in discutie nu este, in acest caz, un dezavantaj.
        Umor poti face pe baza prostiei, nu-mi e cunoscut alt ‘izvor’. Si daca nu esti suficient de rezonabil (sic!) cat sa intelegi ca esti, in 99% din timpul vietii, prost, atunci nu mai vorbim de umor ci de ras infantil de tipul ‘aragaz cu patru ochi’. Insa acest tip de ‘veselie’ e gustat doar de calici (atentie la sens!). Din pacate sunt destui calici (!) cat sa se perverteasca, definitiv (!), si notiunea de umor.
        Sa sperem ca, in viitor, nu vom rade ca prostii la ‘glume’ de trei lei ca nu exista suficienta bautura, sau ficat, cat sa ne lase sa traim.

        Era o vorba:
        Sa-mi placa de tine asa cum esti sau sa mai beau o bere!?

        Sarbatori fericite tuturor oamenilor intregi!
        Calicilor le doresc ‘intregire’, si nu pentru ei, cat pentru mine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *