Blade Runner, cartea și filmele

Cartea care stă la baza filmului Blade Runner (1982) se numește „Visează androizii oi electrice?”. În prima ediție scoasă la Nemira, pe la începutul anilor ’90, se numea Vânătorul de Recompense (partea cu oile era un fel de subtitlu) ca o traducere a numelui filmului, probabil considerat mai popular printre fanii SF din acea perioadă. A fost, cred, prima carte SF pe care am cumpărat-o din banii mei (de plugușor) și am fost fascinat de ea. Abia apoi am prins pe casete audio albumul lui Vanghelis și abia într-un târziu am văzut și filmul.

În afară de faza cu androizii Nexus 6 și Rick Deckard, nu prea sunt multe legături între carte și film deși amândouă încearcă să spună aceeași poveste. Ideea e cum naiba deosebești androizii de oameni, în condițiile în care, în viitorul prezentat de Dick, fizic vorbind sunt aproape identici. Rick Deckard folosește testul Voght-Kampff pentru a măsura empatia, de fapt cât de rapid reacționează pupila unui om când i se pune o întrebare inconfortabilă. Androizii doar imită sentimentele umane, oamenii le au natural. În carte există și un fel de religie, a profetului Mercer, care-i ajută pe oameni să treacă peste traumele emoționale legate de o lume post-război atomic (motivul pentru care aproape toate animalele sunt dispărute și Pământul e semi-părăsit), Deckard are o nevastă apatică (ceea ce explică de ce, mai încolo, se combină cu o androidă), se pune și problema că există oameni mai reduși mintal care nu ar trece testul Voight-Kampff, iar androizii fugari de pe Marte sunt mult mai infiltrați în societate decât pare la prima vedere.

Filmul lui Ridley Scott e chiar bun, e practic prima ecranizare a unei cărți a lui Philip K. Dick cât el încă era în viață. Scott chiar s-a întâlnit cu autorul cu câteva luni înainte să moară și i-a arătat un prim draft, tipul a fost încântat, ba chiar a scris că „This is not escapism; it is super realism, so gritty and detailed and authentic and goddam convincing that, well, after the segment I found my normal present-day ‘reality’ pallid by comparison”. Problema e că nu știm cât din toată povestea asta e meritul lui Ridley Scott, omul e un cineast mediocru care strălucește doar dacă se înconjoară de oameni extrem de buni. E și cazul filmului ăsta unde a avut parte de muzica lui Vanghelis, băieții ăia care au făcut efectele speciale, excelente și acum, Rutger Hauer, care a schimbat monologul din scenariul original că era penibil și tot așa. Harrison Ford nu e mare șmecherie, am impresia că atunci a început să joace la mișto în filme. Ridley Scott a tot scos „Director’s Cut”-uri până la epuizare, cred că una pe an, stricând încetul cu încetul filmul. Într-una bagă o secvență cu un inorog, dintr-un alt film, într-alta a vrut să sugereze, total tembel, că Deckard e android, care ar fi fost ok dacă asta ar fi fost ideea lui de la început, doar că nu.

Acum, la bătrânețe, face și un Blade Runner 2049, sequel, cu un Harrison Ford aflat deja la trei decenii de când e plictisit, de data asta cu suficientă putere ca producător cât să-și pună în aplicare toate ideile crețe. Singura șansă a filmului ăla e regizorul, Denis Villeneuve (tipul care a făcut poate cel mai bun SF de anul trecut, Arrival). Că trailerul este foarte hazliu dacă te uiți la el cu atenție, cum au făcut-o preferații mei de la RedLetterMedia.

Puteți vedea Blade Runnerul vechi în seara asta la Epic Bar, la Movie Night By the Book. Se va vorbi și de cartea originală înainte cu oameni care, poate, au văzut-o altfel decât mine, deci ar putea fi chiar interesant.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, este disponibilă la precomandă pe nemira.ro Detalii aici.

6 thoughts on “Blade Runner, cartea și filmele

  1. krossfire

    “Problema e că nu știm cât din toată povestea asta e meritul lui Ridley Scott, omul e un cineast mediocru care strălucește doar dacă se înconjoară de oameni extrem de buni.” – Foarte corect, desi nu sunt de acord ca Villeneuve ar fi un cineast bun sau ca ar fi scos ceva notabil 🙂 (Nu ca ar conta, dar simteam nevoia sa spun niste chestii evidente).

    Reply
      1. krossfire

        Nu mi-a placut. Concepte de comunicare intelese prost, distributie dubioasa, prea mult hype 🙂 (Am luat in schimb colectia lui Chiang de la Nemira, pentru a vedea cum structureaza omul naratiunile – reclama mascata :)) ).

  2. Băra

    Sunt de acord cu afirmația că Ridley Scott e un mediocru care știe să se înconjoare de profesioniști, dar n-aș zice că a stricat Blade Runner de a lungul anilor. Se pare că Final Cut este singura versiune pe care a avut control integral asupra producției. Eu sunt dintre ăia care și-au luat ediția aniversară pe 5 discuri, m-am uitat la toate versiunile, inclusiv workprint-ul, și Final Cut-ul chiar e o realizare foarte bună, iar tehnic, oh, da, este impecabil. Înclin, totuși, să cred că Warner a avut dreptate când a lansat Blade Runner în cinematografe cu acel voice over al lui Deckard și fără bășinile artistice ale lui Scott (vezi inorogul), e mult mai accesibil publicului larg așa.
    Și mie mi-e frică de noul Blade Runner, unul dintre motivele pentru care nu m-am uitat la La Ba Land (pe lângă faptul că e un jeg) a fost că nu l-aș mai fi putut lua niciodată în serios pe Ryan Gosling.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *